Proiectul „Creșterea adaptabilității și competitivității angajaților din industria românească prin formare profesională continuă în domeniile TIC, transfer de noi tehnologii, protecția mediului și controlul poluării\" - INOVENTIV, un amplu proiect de training adresat managerilor din industria românească, s-a derulat pe parcursul ultimilor trei ani cu ajutorul unei cofinanțări europene, în cadrul POSDRU. În acest timp, […]
Printre personalitățile invitate la eveniment se numără și Dl. Henri Malosse, președintele Comitetului Economic și Social European, organ consultativ al Uniunii Europene care, alături de Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European asigură conducerea Uniunii Europene. Pe baza informaţiilor primite de la Oficiul Naţional al Registrului Comerțului, anul acesta au fost întocmite, în funcție […]
Ediţia a doua a IMWorld a fost structurată pe trei arii de business: Marketing Technologies, Mobile and Apps şi Business Software . Compania EXE Software a putut fi vizitata la standul 125 situat in aria “Mobile and Apps” unde, la fel ca la editia din 2012, au putut fi testate atat solutiile software dezvoltate pana […]
Aplicaţia ImoPrest este disponibilă pe toate tipurile de dispozitive mobile ce au ca sisteme de operare iOS, Android, Windows Mobile, Blackberry sau Symbian, astfel ȋncât aceasta funcţionează pe 3614 tipuri de device-uri diferite. Aplicaţia beneficiază de o interfaţă ușor de utilizat, iar conţinutul este alcătuit din anunţurile imobiliare disponibile ȋn toate zonele prezente ȋn oferta […]
Fie ca aveti un parc de masini sau ca detineti o firma de productie, ca manager trebuie sa fiti la zi cu verificarile cerute de lege ale bunurilor mobile si imobile. Timpul in care evidenta acestor activitati era tinuta pe hartie a trecut. Azi, cu ajutorul sistemului de mentenanta din pachetul informatic integrat SIVECO Applications […]
INSOFT Development & Consulting organizează o nouă ediție a programului “INSOFT INternship” în cadrul căruia studenții din anii terminali și masteranzii facultăților cu profil tehnic au ocazia să devină membri ai departamentelor operaționale din cadrul companiei. Programul “INSOFT INternship” are ca obiectiv familiarizarea studenților și masteranzilor cu cele mai moderne soluții IT, aplicate practic, în […]
Provocarile marilor companii privind parcul de produse IT sunt doua mari si late. In principal daca astazi se achizitioneaza sute sau mii de calculatoare Dell modelul X1 cu windows 8 Pro de catre Raiffeisen Bank datorita intrarii pe o noua piata, iar peste 2 ani de zile se doreste deschiderea unei noi sucursale unde au […]
Participarea Info World la targ a avut drept scop sporirea prezentei pe piata americana si cresterea numarului de proiecte cu reprezentanti ai companiilor internationale. Accesul la eveniment i-a adus pe reprezentantii organizatiei alaturi de 34.696 de participanti, dintre care 13.985 de profesionisti din domeniu si 1.158 de expozanti. Info World este prezent pe piata din […]
La Londra s-a vorbit ieri romaneste! Juriul European IT & Software Excellence Awards 2013 a decis sa acorde 3 premii echipei SIVECO pentru proiectele dezvoltate la Agentia de Plati, Dezvoltare Rurala si Pescuit, Banca Nationala a Moldovei si ACET Suceava. In finala competitiei au intrat 64 de companii din 15 tari. SIVECO Romania a primit […]
INSOFT Development & Consulting a fost nominalizata in randul companiilor finaliste in cadrul competitiei internationale European IT & Software Excellence Awards, editia 2013. Reusita este cu atat mai importanta cu cat competitia din acest an reuneste in finala reprezentanti a 64 de companii, din 15 tari. Solutiile IT dezvoltate de INSOFT au contribuit la succesul […]
În acest an „Nonillion” va deschide primul său Centru de competențe Microsoft. Acesta va fi situat în capitala României – București. Acest lucru a fost anunțat de către compania de software cu sediul în orașul Ruse. De câteva decenii produsele software ale Microsoft sunt o parte integrantă a businessului, ajutându-l să crească repede și să […]
Alin Dobre (Intel, Romania) a spus: “Android este sistemul de operare de mobilitate cel mai popular, Intel s-a lansat in piata mobilitatii, iar portarea Android pe AI este responsabilitatea principala a echipei noastre. Agile ofera o integrare caracteristica rapida si solutii pentru rezolvarea bug-urilor intr-un timp scurt, echipele noastre Scrum fiind formate din 7 pana […]
In acest an, Forumul Fundatiei ECDL s-a concentrat pe importanta competentelor digitale la nivelul educatiei, atat pentru invatarea pe intreg parcursul vietii pentru toate varstele cat si in relatie cu pregatirea studentilor de astazi pentru locurile de munca de maine. Pe masura ce din ce in ce mai multe joburi se bazeaza tot mai mult […]
ECDL ROMANIA incurajeaza tinerii sa opteze pentru instruire si certificare IT la standard european si international si in anul scolar 2012-2013, in situatia in care astazi, dobandirea competentelor IT este o conditie obligatorie pentru a face fata cerintelor tot mai ridicate in competitia de pe piata muncii. Dovedirea competentelor digitale si increderea in propriile abilitati […]
S.C. ETA2U S.R.L. Timişoara finalizează în 30.06.2012 proiectul “IT PRO – Training expert pentru PROfesioniştii din domeniul IT&C” cofinanţat de Uniunea Europeană din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 - Investeşte în oameni!, Axa prioritară 3 “Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor”, Domeniul major de intervenţie 3.2 “Formare şi […]
In calitate de membru al retelei de parteneri Oracle, INSOFT Development & Consulting este autorizata sa comercializeze produse care au la baza tehnologia Oracle si poate accesa programele de training si calificare adresate angajatilor sai, acestea aducand valoare adaugata clientilor companiei. In afara de acestea, partenerii Oracle de nivel Gold au acces la toate resursele […]
Azi, 29.03.2012 A avut loc Deschiderea Oficiala a noului sediu One IT Cluj, in zona Piata Cipariu, pe strada Constantin Brancusi, numarul 51. In suprafata totala de 120 mp, noul sediu vine in intampinarea clientilor si colaboratorilor actuali cu un showroom de expunere, vanzare si consiliere de specialitate IT, un spatiu dedicat service-ului specializat IT […]
Cei care obisnuiesc sa-si comande online produse IT cunosc magazinul Oktal.ro inca din anii '90, cand acesta se numara printre pionierii comertului online din Romania. Pe rafturile virtuale de pe Oktal.ro, pasionatii de IT gasesc laptopuri, tablete, televizoare, aparate foto, sisteme de navigatie GPS, media playere, calculatoare, monitoare, imprimante, software, produse de retelistica si electrocasnice, […]
Cluj-Napoca, România şi Karlsruhe, Germania, 27 ianuarie 2011. CoSoSys, dezvoltatorul clujean de software de securitate pentru prevenirea pierderilor de date şi protejarea dispozitivelor portabile, anunţă achiziţionarea sa de către Astaro, unul dintre dezvoltatorii de top din Europa de soluţii pentru managementul centralizat al securităţii (Unified Threat Management). Astaro va prelua atât tehnologia şi produsele CoSoSys, […]
La initiativa companiilor locale: One IT si Publicom, a venit pentru prima data in Baia Mare Loránd Soares-Szász, Business & Executive Coach, de la compania Coaching4you si s-a organizat un seminar pentru dezvoltarea afacerilor la Best Western Eurohotel (Bd. Bucuresti, nr.23) in data de 26-11-2010. Prezenta la acest seminar a fost gratuita, costurile totale fiind […]
În prima jumătate a anului 2010 un număr mare de reţele cu notorietate de pe piaţa retail din România au apelat la principalul furnizor de soluţii complete pentru retail pe segmentul lanţuri de magazine medii şi mici - Magister Software pentru implementarea platformei SmartCash Retail Management System. Fiind rezultatul unui efort continuu de dezvoltare şi […]
Incubatorul de Afaceri Software Timişoara a desfăşurat în perioada 5 decembrie 2009 - 11 ianuarie 2010 un proiect de educaţie antreprenorială în domeniul tehnologiei informaţiei, dedicat studenţilor de la Universitatea „Politehnica” din Timişoara şi Universităţii de Vest. În cadrul proiectului, un număr de 24 de studenţi, majoritatea provenind de la profile IT, economice şi manageriale […]
Toate drepturile rezervate - LivePR - AiPress.ro
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro