Jucăriile strânse până la data de 31 Mai vor fi donate către 90 de centre de copii din întreaga țară. În fiecare magazin DOMO din țară, cât și la sediile DOMO din București și Târgu-Secuiesc vor fi amenajate spații special semnalizate cu vizualul campaniei în care se vor colecta jucăriile donate. Fiecărei persoane care se […]
Nimanui nu cred ca i-ar placea sa viseze sobolani dar cred ca unii dintre noi fie am visat fie vom visa sobolani si sunt convins ca dorim sa stim ce semnificatie are un astfel de vis. Atunci cand visezi sobolani inseamna ca cei catre iti doresc raul, adica dusmanii sau inamicii tai ti-au pus gand […]
În localităţile Ploieşti, Sinaia şi Braşov, militarii americani, împreună cu militari români din Forţele Terestre, vor organiza activităţi de cooperare civili-militari, denumite generic „Asigurând viitorul, onorăm trecutul” (Honnoring the past as we are building the future). În Ploieşti, miercuri, 13 mai, între orele 15.30-19.00, sunt organizate, la Mall Shopping City, o ceremonie de bun venit, […]
Analiza a evidentiat şi cele mai importante motive pentru care angajatorii din România aleg tichetele de masă. Acestea sunt dorința de a motiva, fideliza și recompensa personalul printr-un pachet de beneficii extra-salariale atractiv, dovada a aprecierii față de angajat, dar și deductibilitatea fiscală a tichetelor de masă, un avantaj important pentru angajator. ”Ne bucură deschiderea […]
Cu ocazia deschiderii noului magazin, primii 200 de vizitatori primesc cadou un voucher de cumparaturi in valoare de 50 de lei, iar ceilalti vizitatori din ziua inaugurarii primesc un cadou surpriza de la Marks & Spencer Food. Surprizele continua tot weekendul prin campania „It’s your Lucky Day at M&S”, in cadrul careia vizitatorii mall-ului vor […]
"Furturile sunt recurente. De aproximativ doi ani, întâlnim tot mai mulţi părinţi care au fost victimele acestora. Astfel că am început să comercializăm lacăte cu lanţ speciale pentru cărucioare de copii", confirmă Sylviane Attali, administratora unui magazin din Paris. Numărul exact al furturilor este imposibil de stabilit cu exacitate deoarece părinţii renunţă în general să […]
Cu ocazia evenimentului, a fost amenajat la parterul Bucuresti Mall un spatiu special, in care clientii primului centru comercial modern din Romania se vor delecta cu decoratiuni Shoes & Bags si vor putea admira posete, genti, pantofi si portofele recomandate de partenerii evenimentului. Mai mult, Otter va participa la Shoes and Bags Fair, punand la […]
Dezbaterea publică “Managementul diversității în organizații – femeia și empatia emoțională”, organizată ieri, în Constanța, a reunit 60 de stakeholderi relevanți din domeniu. Reprezentanții Agenţiei Naţionale Antidrog și ai companiei de consultanță Loop Operations, alături de invitați au evaluat modul în care organizațiile, atât de la nivel regional, cât și național încurajează diversitatea, comportamentul asociativ, […]
Pe data de 30 aprilie 2015, la orele 12.00, va avea loc la Hotel Esplanada Tulcea, SEMINARUL DE INFORMARE SI PROMOVARE din cadrul proiectului „CALIFICAREA ANGAJATILOR – PREMIZA A DEZVOLTARII CARIEREI” ID POSDRU 164/2.3/S/141815. GRUPUL TINTA al proiectului este format din 2324 angajaţi, din care 1162 femei. In cadrul proiectului sunt organizate cursuri gratuite de […]
Joi, 30 aprilie 2015 la orele 15.00, va avea loc la Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti, SEMINARUL DE INFORMARE SI PROMOVARE desfasurat in cadrul proiectului „CALIFICAREA ANGAJATILOR – PREMIZA A DEZVOLTARII CARIEREI” ID POSDRU 164/2.3/S/141815. Proiectul este implementat de catre EURODEZVOLTARE SRL (furnizor autorizat de formare profesionala), in calitate de solicitant, in parteneriat cu UNIUNEA […]
Asigurarea Casco oferă despăgubiri în caz de accidente, furturi și diferite alte avarii. Iată câteva dintre principalele avantaje pe care deținătorul unei asigurări Casco le poate avea. Top 10 avantaje ale asigurării Casco online Din ce în ce mai multă lume preferă încheierea unei asigurări casco online, beneficiind, astfel, de un preț mult mai avantajos […]
Lipsa intervenţiei la nivelul biosferei, cât şi la cel al infrastructurii din partea oricărei agenţii guvernamentale în zona Deltei Dunării duce la marginalizarea comunităţilor existente. Educaţia copiilor din Deltă are de suferit enorm din cauza condiţiilor grele de trai datorate unei izolări naturale, specifice unui “wetland” precum Delta. Cu peste 10 ani de implicare în […]
Vă doriți să îi oferiți copilului dumneavoastră un loc unde se poate dezvolta social și educațional sănătos? Art & Play Kindergarten este una dintre grădinițele din București unde copiii dumneavoastră vor beneficia de un mediu plăcut, vesel și creat cu multă dragoste, astfel încât aceștia să se poată dezvolta armonios, încă de la cele mai […]
Incepand din 23 aprilie, ora 17:00, si pana pe 14 mai 2015, ora 23:59, toti cei pasionati de gatit se pot inscrie la un nou concurs special, completand formularul de inregistrare si incarcand obligatoriu cinci fotografii realizate in timpul procesului de preparare a retetei culinare favorite. In ultima poza trebuie sa apara preparatul final. Desemnarea […]
Anchor Grup a pus Fidelicardul la dispozitia clientilor celor doua mall-uri in toamna anului trecut. "Cel mai important proiect de marketing pe care l-am implementat in 2014 a fost Fidelicardul, cel mai mare program de loializare dezvoltat de un mall din Romania si singurul card care poate fi folosit in doua centre comerciale autohtone. A […]
Fundația Scheherazade împreună cu Fundaţia Estuar și Primăria Bucşani derulează proiectul: “Un drum în viaţă: Bucşani - între Bucureşti şi Europa!” - Servicii sociale pentru copii şi tineri din mediul rural din judeţul Giurgiu. Proiectul este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Prin acest proiect dorim să reducem […]
Miercuri, 29 aprilie, orele 16:00, la sala de conferinte a Casei de Cultura a Sindicatelor (B-dul Republicii, nr. 65, Ploiesti) va avea loc Conferinta Intermediara a proiectului „CALIFICAREA ANGAJATILOR – PREMIZA A DEZVOLTARII CARIEREI” ID POSDRU 164/2.3/S/141815 Proiectul este implementat de catre EURODEZVOLTARE SRL in parteneriat cu UNIUNEA JUDETEANA A SINDICATELOR SANITAS BACAU, SINDICATUL JUDETEAN […]
Campania a debutat cu proiectul pilot "Şcoala Altfel.Masa Altfel" Bucureşti, 21 aprilie 2015 –Statisticile tot mai îngrijorătoare privind obezitatea infantilă şi consecinţele sedentarismului au transformat alimentaţia sănătoasă într-o preocupare serioasă pentru majoritatea părinţilor. Cum îi poţi face pe micuţii pretenţioşi să consume legume? Bonduelle România a oferit răspunsurile în cadrul proiectului "Şcoala Altfel. Masa Altfel". […]
Supravegherea video este o realitate. Multor persoane nu le place ideea de a fi supravegheate si, de multe ori au dreptate, insa este bine sa privim partea buna a lucrurilor: supravegherea video poate sa fie extrem de benefica si poate sa reduca cu un procent foarte mare infractiunile care au loc la nivel mondial. Daca […]
Unele obiecte au nevoie de o ingrijire mai speciala. Daca e vorba de un obiect mai fragil atunci acesta, pe langa faptul ca trebuie manuit cu mare atentie, trebuie sa primeasca si o intretinere mai speciala. La fel trebuie sa te comporti si cu acele etajere din sticla ce le gasesti la Frarom Shop. Pana […]
Daca tot am intrat intr-un nou sezon de sarbatoare, unul ce se manifesta de regula cu multa mancare, invitati si voie buna, am zis ca trebuie sa imi imbogatesc putin accesoriile de bucatarie, mai exact platourile, care pana in acest punct au fost doar niste farfurii mari. Platourile mereu au fost ca niste farfurii mari, […]
La mijlocul lunii februarie a fost inaugurata noua intrare sudica a Plaza Romania, care leaga mall-ul de bulevardul Timisoara, una din cele mai populate artere din Bucuresti, avand un numar anual de vizitatori de aproximativ 12 milioane. Noua intrare se conformeaza conceptului mall-ului, definit de dialogul puternic dintre spațiile interioare ale proiectului si spațiul urban […]
Desi pare o actiune simpla, instalarea unui sistem de supraveghere video poate sa puna o multime de probleme. Trebuie sa stii unde anume sa montezi camerele, pe unde sa tragi cablurile, in cazul in care sistemul de supraveghere este unul CCTV sau care este calitatea de care ai nevoie pentru fiecare componenta in parte. Astfel, […]
Daca tii la banii tai, este bine sa stii ce sa cumperi atunci cand te hotarasti sa faci o noua achizitie. Acest lucru este cu atat mai important cu cat achizitia tine de securitatea ta. Asadar, atunci cand ai de cumparat un sistem de supraveghere video, trebuie sa cunosti foarte bine tipul de camere pe […]
Echipa din a cărei componenţă au făcut parte şi Levente Szijarto, Vlad Negoiţescu şi Vlad Dogaru a fost desemnată marea câştigătoare, după ce jucătorii au preparat un delicios file de peşte Dorada ‘Morarului’ cu andive trase în tigaie şi salata baby spanac cu somon fume. Însă, şi celelalte două echipe s-au ridicat la nivelul aşteptărilor. […]
Până pe 10 aprilie, centru comercial va avea program prelungit, până la ora 23:00. Sâmbătă, 11 aprilie, Ploieşti Shopping City va fi deschis între orele 09:00 şi 19:00, 09:00 fiind ora de începere pe Galeria Carrefour, iar 10:00 ora de începere a mall-ului. În prima zi de Paşte, acesta va fi închis, iar luni, 13 […]
Obiectivul general al proiectului este reprezentat de îmbunătăţirea participării pe piața muncii și promovarea incluziunii sociale a 1.100 de persoane ce aparțin grupurilor țintă vulnerabile din regiunile București-Ilfov și Sud-Est, prin cursuri de calificare, precum și prin servicii integrate de ocupare și formare (evaluare, informare, consiliere). Grupul ţintă va fi format din: 100 de tineri […]
În ceea ce priveşte utilizarea tichetelor cadou, beneficiarii preferă magazine din domenii precum: electronice-electrocasnice, modă, cosmetice, bricolaj. Ocaziile tradiţionale în care se acordă tichetele Cadhoc pentru recompensarea salariaţilor sunt: 8 Martie, Paşte, 1 Iunie şi Crăciun. De asemenea, se observă o extindere a ocaziilor în care se oferă tichete cadou, precum evenimente cum ar fi […]
Odata cu mutarea permanenta in Romania la inceputul acestui an, Principesa Maria, cea mai tanara dintre cele cinci fiice ale Regelui Mihai si ale Reginei Ana, se va implica in proiectele sociale demarate de Fundatia Help Net, prin incheierea unui acord de colaborare care a inceput la 1 februarie 2015. Interesul Altetei Sale Regale pentru […]
Apeleaza la servicii de curatenie pentru a-ti usura viata! O zi obisnuita de munca presupune, de regula, numeroase activitati: serviciu, cu responsabilitatile sale si nervii aferenti, facturi de platit, drumuri de facut, de luat copilul de la cresa, gradinita sau scoala, dupa caz, de pus la punct treburile gospodaresti, de ajutat micutul la lectii, de […]
Programul de Paste incepe la Plaza Romania sambata, pe 4 aprilie, de la ora 12.00, cu ateliere tematice pentru cei mici. Urmeaza o ora de teatru pentru copii si una de modelare de baloane si de face painting, carora li se vor succeda ateliere tematice. De la ora 17.00, ia startul concursul de pictat oua, […]
Este omul in care poti avea deplina incredere, deoarece munca lui se bazeaza pe respectarea unei deontologii in care criteriul primordial este adevarul. Poti afla informatii mai mult decat necesare in ceea ce priveste viata si activitatea familiei tale, a persoanelor apropiate in care ai avut incredere si, in acelasi timp, poti sti totul despre […]
Una dintre activitățile proiectului „WORK I.T.!“ se concretizează în organizarea programelor de formare profesională. În cursul lunii ianuarie 2015, au fost finalizate trei programe de calificare de nivel I: Agent de securitate, în localitatea Ighiu din județul Alba; Lucrător în comerț - Mihalț, județul Alba; și Baby sitter – localitatea Cristian, județul Sibiu. Certificate recunoscute […]
În derulare sunt cinci programe de calificare. Cursul de calificare de nivel II, în ocupația de „Operator introducere, prelucrare și validare date“ se desfășoară în trei comune din județele Alba și Sibiu: Mihalț – 14 persoane, Sântimbru – 28 de persoane și Rășinari – 28 de persoane. Programul, cu o durată de sase luni, este […]
Servicii gratuite pentru 750 de persoane din două regiuni Experții proiectului au prezentat principalele aspecte legate de serviciile furnizate și rezultatele obținute până acum prin derularea proiectului. De asemenea, vorbitorii au evidențiat contribuţia proiectului la scăderea ratei şomajului şi creşterea ratei de ocupare a forței de muncă, ţinând cont de particularităţile persoanelor implicate, dar şi […]
Masina de spalat ne face viata mult mai usoara si, datorita acestui obiect avem rufe curate repede si fara efort. Sunt o multime de cauze datorita carora masina de spalat se poate strica, si, de cele mai multe ori, acestea nu tin de noi. Printre problemele comune pe care masina de spalat le poate avea […]
Pornind de la ideea că deşi numeroase meserii creative sunt bazate pe vizual, talentul nu ţine cont de alte criterii, proiectul umanitar şi-a propus să fie un suport pentru persoanele nevăzătoare. Campania a început pe reţelele de socializare unde numeroşi hairstilisti au postat poze şi filmuleţe în timp ce coafau legaţi la ochi, provocând la […]
Incepand cu 25 martie 2015, elevii si profesorii care desfasoara proiecte cu acte de caritate in perioada Sarbatorilor de Paste ce urmeaza, pot inscrie actiunile lor pe adresa [email protected] si Fundatia ECDL ROMANIA va promova online evenimentele. Promovarea online poate conduce la sustinerea unora dintre beneficiarii proiectelor. Impreuna ii putem determina pe ceilalti sa devina […]
• 100 de participanti la sesiunile de formare in domeniul antreprenoriatului social; • 72 de locuri de munca create in regiunile Bucuresti-Ilfov si Centru; • 48 de locuri de munca destinate persoanelor apartinand unor grupuri vulnerabile; • 11 intreprinderi sociale. Centrul de Resurse pentru Cetatenie Activa anunta lansarea cursurilor gratuite de formare in domeniul antreprenoriatului […]
Bucuresti Mall va gazdui pe 25 martie, intre orele 12.00 si 16.00, demonstratii efectuate dediverse divizii ale Politiei Romane, cu ocazia zilei acesteia. Serviciul criminalistic le va prezenta clientilor primului centru comercial modern din Romania autolaboratorul criminalistic mobil destinat cercetarii la faţa locului cu tehnica foto-video digitala, trusele specializate şi echipamentele necesare descoperirii tuturor tipurilor […]
Masa rotunda "Oportunitati de afaceri pentru femeile din regiunea Sud-Est", organizata pe data de 24.03.2015, la Hotel Millenium Business Center din Constanta a reunit peste 45 de stakeholderi relevanti din domeniu. Reprezentantii Agentiei Nationale Antidrog si ai Loop Operations, alaturi de invitati, au evaluat situatia economica a regiunii Sud-Est, barierele intampinate de potentialele antreprenoare, dar […]
Alegerea sistemului de supraveghere nu este o actiune chiar usoara, ba chiar poate sa fie destul de dificila, in cazul in care nu stii cu ce se mananca. Trebuie sa tii cont de o multime de lucruri, iar cel mai important este fara doar si poate, tipul de DVR pentru care optezi. Cu siguranta nu […]
Consiliul Judetean Ilfov, in parteneriat cu Consiliul Judetean Calarasi, Centrul de Resurse pentru Cetatenie Activa, Asociatia „Laboratorul de solidaritate” si Asociatia „Viitorul lor depinde de tine” a organizat ieri, 18.03.2015, masa rotunda cu tema „Structuri de economie sociala responsabile si protectia mediului inconjurator”. In cadrul evenimentului au fost prezenti numerosi specialisti, experti si reprezentanti ai […]
Uscarea rufelor este mereu o problema, o problema de regula legata de spatiu si temperatura. Vara este de regula mult mai usor, poti sa pui un uscator de haine oriunde la soare, fie ca stai la bloc, fie ca stai la casa, poti sa gasesti usor un loc cu soare, chiar si pe balcon poti […]
O agentie de turism care va oferi pachete de servicii preferentiale persoanelor cu dizabilitati, o structura de ocupare si consiliere in afaceri care va implementa proiecte sociale, si nu in ultimul rand o tipografie care va fi printre putinele din tara care va putea printa în limbaj Braille. Astfel, ideile clientilor se vor putea pune […]
Probabil ati vazut scris pe unele pachete de hrana de caini cuvantul “junior”. Oare stiti cu totii ce inseamna acest lucru? In randurile de mai jos veti afla care este diferenta intre hrana pentru cainii juniori si cea pentru cainii adulti. Acum poti cumpara chiar si online hrana pentru animale; gasesti hrana Acana junior la […]
Agentia Nationala Antidrog impreuna cu Loop Operations, parteneri in cadrul proiectului „ Egalitate pe piata muncii - Sansa TA la un viitor mai bun!”, cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, anunta organizarea mesei rotunde "Oportunitati de afaceri pentru femeile din regiunea Sud-Est", in data de 24 […]
Lenjeria de pat este unul dintre cele mai importante elemente personale, deoarece este cea care intra in contact direct cu noi cel putin 8 ore pe zi si care decide cat de bine dormim. Evident, alaturi de lenjerie contribuie si salteaua la calitatea somnului, plus multe alte elemente, cum ar fi alimentatia. Cu toate astea, […]
Daca iti doresti o siguranta maxima pentru propria casa, blocul in care locuiesti sau pentru locul de munca, atunci ai putea sa iei in considerare un videointerfon. Cu siguranta esti deja obisnuit cu clasicul interfon si ii apreciezi utilitatea. Din pacate insa, acesta nu reuseste sa acopere toate necesitatile pe care le ai si poate […]
Evenimentele isi propun sa reuneasca factori de decizie in procesul de angajare, reprezentanti ai institutiilor publice relevante in domeniu si persoane din grupurile vulnerabile vizate in proiect: persoane de etnie roma, persoane cu dizabilitati, persoane foste dependente de droguri sau tineri de peste 18 ani care au parasit sistemul de protectie a copilului, in scopul […]
Toate drepturile rezervate - LivePR - AiPress.ro
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro