Utilități pe care trebuie să le cauți atunci când îți cumperi un teren

24 februarie 2021
Autor:
livepr

Dacă îți dorești un teren cu scopul de a-ți construi o casă, este foarte important să știi ce să cauți. Există o mulțime de terenuri cu un cadru natural foarte frumos, însă nu toate sunt potrivite pentru construcții.

În principiu, terenul pe care urmează să construiești trebuie să aibă acces la utilități sau să fie potrivit pentru folosirea unor soluții alternative.

Care sunt utilitățile pe care trebuie să le cauți atunci când achiziționezi un teren?

  1. Apa curentă. Cel mai bine este să optezi pentru apa de la rețea. Deși apa de la rețea costă, ai avantajul de a avea mereu la robinet o apă tratată și de a nu depinde de un hidrofor. Alternativa este aceea de a fora un puț, însă există riscul ca apa pe care o găsești să nu fie tocmai cea mai bună. Costurile pentru foraje sunt considerabile: aproximativ 50 de euro/ml, iar adâncimea la care poți găsi o apă bună poate fi chiar și de 100 de metri.
  2. Energie electrică. Deși există și varianta unor panouri fotovoltaice sau a unor generatoare electrice pe benzină, acestea reprezintă un stres suplimentar. Cel mai bine este să ai la îndemână rețeaua publică de energie electrică și să poți alege dintre ofertele unui număr mai mare de furnizori.
  3. Gazele naturale. Din păcate, multe terenuri din Romania nu au acces la gaze naturale. Cu toate acestea, există o mulțime de alternative pentru încălzire, cum ar fi lemnul, peleții, combustibilul lichid sau electricitatea. Totuși, gazele naturale prezintă câteva avantaje majore:
  • Sunt foarte ușor de exploatat;
  • O comparație între prețul plătit pentru lemne, curent sau alte soluții de încălzire și un pret gaze va duce întotdeauna la concluzia că este mai ieftin să te încălzești cu gaze;
  • Gazele pot fi folosite în mai multe activități. În mediul casnic, sunt potrivite pentru gătit și pentru încălzire;
  1. Canalizare. Apele uzate trebuie să fie eliminate într-un mod cât mai elegant. Cea mai bună variantă este să ai canalizare publică, oferită de administrația locală. În caz contrar, există varianta unor fose ecologice. Dacă ești nevoit să folosești o fosă, asigură-te că este una de cea mai bună calitate.
  2. Asfalt. O ultimă utilitate pe care trebuie să o cauți este asfaltul. Este important să cauți un teren ce oferă acces dintr-un drum asfaltat, administrat de primărie. În caz contrar, este posibil ca accesul să devină din ce în ce mai greu. Deși există foarte multe terenuri cu acces pe drum neasfaltat, nu este recomandat să optezi pentru o astfel de soluție, deoarece repararea drumului va depinde întotdeauna de vecini, iar discuțiile privind costurile, modul în care se face reparația sau alte detalii administrative, s-ar putea să nu ducă nicăieri.

Terenurile cu toate utilitățile sunt foarte costisitoare. Totuși, dacă vrei să îți construiești o casă pe viață, merită să le iei în calcul.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram