Synergon Consulting primește premiul pentru inovație la Gala Fondurilor Structurale pentru dezvoltarea unei aplicații online de cercetare de piața unica în

5 ianuarie 2015

Synergon Consulting a identificat valoarea adăugată pe care ar aduce-o un astfel de instrument în cercetarea de piață și în dezvoltarea de noi produse prin identificarea atitudinii inconștiente a clienților și măsurarea preferințelor acestora față de un produs, un brand sau o reclamă. Pentru aceasta, Synergon Consulting a accesat fonduri structurale prin programul de finanțare POSCCE 2007-2013, obținând o finanțare nerambursabilă de peste 745.000 de lei, din valoarea totală a proiectului de 828.000 de lei.

Inovația instrumentului Attitude Tester este dată de utilizarea neuroștiințelor comportamentale prin cercetarea cu ajutorul Imagisticii Nucleare Funcționale (RMNf) pentru a identifica tiparele de comportament ale consumatorilor față de stimuli ca brand-uri, ambalaje, reclame sau texte. Folosind sarcini de asocieri implicite și timpi de reacție, Attitude Tester testează atitudinea inconștientă a consumatorilor față de acești stimuli și măsoară ușurința de a-i reține și identifica ulterior. Aplicația Attitude Tester este folosită pentru design și testare de produs, pentru identificarea asociațiilor de brand, pentru memorabilitate și pentru testarea de reclamă sau concept board.

Attitude Tester face parte din categoria metodelor de cercetare folosite în neuromarketing și are ca beneficiu principal obiectivizarea deciziilor managementului în raport cu strategia de marketing aleasă. Software-ul permite oricărei companii să surprindă cu acuratețe nevoile reale, intenția și comportamentele de cumpărare ale consumatorilor pentru a veni în întâmpinarea acestora cu produse corespunzătoare. Mai mult decât atât, informațiile obținute prin utilizarea Attitude Tester pot scădea considerabil investițiile care se fac într-un produs pentru a fi reproiectat sau repoziționat pe piață.

Dezvoltarea acestui produs a fost inițiată de dr. Dragoș Cîrneci, specialist în neuroștiinte, iar fonduri structurale au fost accesate de Stelian Marian, fondatorul Synergon Consulting. Implementarea proiectului a fost coordonată de echipa formată din Dragoș Cîrneci, Stelian Marian și Adelina Nicoleta Fronea, Managing Director.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram