Studenții UNArte au dăruit talentul lor copiilor speciali. O lucrare de artă înfrumusețează holul principal al Școlii CONIL!

27 iulie 2022
Autor:
ASOCIATIA CONIL

Lumea  CONIL este întotdeuna plină culoare, plină de lumină, de creativitate și veselie! Asociația Conil are în jurul ei oameni care aduc zi de zi și mai multă culoare.

În cadrul Școlii CONIL, copiii se vor bucura mult timp de acum înainte de o lucrare inedită, pictată manual pe suprafața unui întreg perete de la intrare, atfel încăt micuții speciali să-și înceapă fiecare zi în nuanțe vesele! Lucrarea de ambientare murală a fost realizată de studenți ai facultății de Arte Decorative și Design (FADD) - sub îndrumarea Lectorului universitar doctor Lisandru Neamțu - de la Departamentul de Artă Murală, din cadrul Universității Naționale de Arte (UNArte) din București.

Acesta este partea finală a unui proiect de licență al studentei Alexandra Pintea. Acest proiect s-a materializat prin transpunerea pe peretele unei instituții de învățământ cu caracter special, în acord cu locul și rolul din acest spațiu, acest lucru fiind posibil printr-o fericită potrivire. În urma protocolului de colaborare semnat între cele două instituții, cu concursul celor doi studenți Iulian Gheabă și Alexandra Pintea, proiectul a devenit realitate și înfrumusețează holul principal, fiind sub privirea și în acord cu spiritul copiilor care îi trec pragul.  Astfel, practica de vară a celor doi studenți masteranzi s-a transformat într-o lucrare de artă care ne transpune în universul culorilor și ne îndeamnă să împrumutăm optimismul acestora. - Lect univ. dr.Lisandru Neamțu

De această lucrare se vor bucura zi de zi elevii Școlii CONIL, impresionați de complexitatea și veselia emanate de peretele care, până acum, nu le transmitea nimic.

Pentru noi, nuanțele de gri nu există. Trăim fiecare zi alături de acești copii încercând să le oferim o copilărie plină de culori vii, vesele și optimiste, care să-i bucure și să-i umple de energie! Mulțumim Lect univ. dr.Lisandru Neamțu și   celor doi studenți talentați pentru culoarea adusă în lumea copiilor noștri speciali.” – Adela Hanafi, fondator CONIL!

 

Detalii aici!

 

CONIL inseamna mai mult decat o asociatie infiintata pentru a oferi sprijin copiilor speciali. CONIL inseamnă o sansa reala la o viata aproape normala pentru sute de copiii cu diferite dizabilitati autism, sindrom Down, retard mediu, epilepsie, tetrapareză spastică.CONIL inseamna liniste, echilibru financiar si speranta pentru pentru sute de familii care se confrunta cu un astfel de diagnostic. Noua ne place sa ne definim ca “furnizori oficiali de zambete” pentru copiii speciali și familiile lor.

 

Pentru detalii: [email protected] sau 0784-412222

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram