Star Storage lanseaza „Fabrica de Soluții” – un pachet complet de soluţii de business concrete pentru maximizarea profitului şi minimizarea costurilor

10 decembrie 2012

Star Storage, furnizorul român de top pentru soluţii de stocare, arhivare şi management de informaţii (date şi documente), servicii de externalizare şi servicii Cloud, lansează sub umbrela „Fabrica de Soluţii – Soluții de Business Adevărate, nu Platforme”, un pachet complet de soluții de business care transformă în oportunităţi dificultăţile pe care le întâmpină companiile din cauza crizei economice.

„Platformele tehnologice actuale pentru managementul conţinutului şi proceselor au ajuns la performanţe deosebite, dar, pentru a transforma funcţionalităţile platformei în avantaje de business este nevoie de adaptare. Experienţa ultimilor 12 ani ne-a învăţat că o soluţie de business este mai mult decât o platforma (fie ea şi foarte performantă) şi trebuie să livreze nu doar functionalităţi tehnologice ci şi funcţionalităţi de business. Star Storage a conceput Fabrica de Soluţii pe baza unor platforme de top pentru managementul conţinutului şi al proceselor - ceea ce se traduce prin funcţionalităţi tehnologice puternice şi posibilităţi de customizare fără a scrie cod sursă - dar a adăugat funcţionalităţi specifice business-ului adresat pentru a oferi răspunsuri și rezolvări concrete în funcţie de nevoia de business, ajutând companiile să-şi maximizeze profitul şi să-şi minimizeze costurile, să fie eficiente şi competitive.”, a declarat Cătălin Păunescu, Managing Director, Star Storage.

Fabrica de Soluţii cuprinde în prezent 13 soluţii, care sunt atent concepute în funcţie de nevoia de business a companiilor şi pe specificul industriilor din care fac parte acestea (servicii financiare, utilităţi, telecom etc.). Fabrica de Soluţii oferă soluţii la cheie, pentru că aceste şabloane pot fi adaptate şi customizate în funcţie de ceea ce se cere şi adresează situaţii reale şi importante cu care se confruntă companiile din industriile respective. Acestea au un element principal şi mai multe componente secundare, care pot fi utilizate în diverse cazuri şi pot fi combinate pentru a se a ajusta perfect la problema existentă. Astfel, se revolvă probleme diverse, iar costurile sunt mici pentru că se utilizează doar componentele necesare rezolvării acestora.

Soluţiile de business adevărate concepute în Fabrica de Soluţii Star Storage sunt:

 Administrarea Contractelor – permite unei organizaţii să fie proactivă în gestiunea contractelor
 Registratură documente şi secretariat – asigură controlul asupra corespondenţei companiei
 Bibliotecă documentaţie tehnică – gestionează eficient ciclul de viaţă al documentelor tehnice
 Procesare facturi de la furnizori – integrează toate procesele şi oferă validare triplă pentru optimizarea acestora
 Înregistrare clienţi noi – permite automatizarea procedurilor de deschidere a conturilor noi
 Dosarul virtual al clientului – gestionează eficient orice tip de conţinut care este parte a unei situaţii sau dosar şi cantităţi enorme de informaţii provenite din documente în format fizic
 Procesare cereri de despăgubire – automatizează fluxul de procesare a dosarelor de daune şi gestionează un volum mare de dosare
 Procesare dosare de credit – îmbunătăţeşte întregul proces şi gestionează un volum foarte mare de operaţiuni
 Gestionarea litigiilor – permite gestionarea eficientă a dosarelor şi a documentelor asociate litigiilor
 Gestiunea dosarelor de personal – stochează dosarele de personal în format electronic şi permite regăsirea rapidă a acestora
 Gestiune întalniri management – permite planificarea şi gestiunea agendei şedinţelor de board şi a documentelor aferente acestora
 Documentaţia portofoliului de proprietăţi – gestionează documentele tehnice în funcţie de locaţiile companiilor
 Gestionarea normelor şi procedurilor – permite gestionarea în format electronic a reglementărilor şi procedurilor interne şi a documentelor aferente acestora.

Despre Star Storage - Information Management | Outsourcing | Cloud
Star Storage este o companie românească, capital 100% privat, leader în soluţii pentru protecţie şi management al informaţiilor în România. Cu peste 12 ani de experienţă pe piaţa din România, Star Storage şi-a dezvoltat portofoliul de soluţii şi servicii pornind de la principiul integrării complete de-a lungul întregului ciclu de viaţă al informaţiilor generate de o companie - din momentul producţiei acestora până în momentul stocării sau distrugerii: servicii externalizate de output management (producţie documente), servicii externalizate de arhivare şi management al arhivelor hibride (arhive fizice şi electronice), servicii externalizate de data center şi Cloud, soluţii de infrastructură IT şi soluţii de business, toate integrate cu soluţiile de gestiune a informaţiilor geospaţiale (Geographic Information System).

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram