Şi cei mici fac fapte mari campanie de educaţie ecologica în gradiniţe

6 mai 2014

Informarea către cei mici se va face prin intermediul educatorilor care au primit în prealabil un material didactic ce le oferă baza de cunoştinţe necesare dezvoltării unei ore eco educative. Proiectul aduce în prim-plan o premieră în domeniul conştientizării realizată de către ECOTIC BAT prin crearea primei animaţii ce are ca obiectiv prezentarea fluxului de colectare și reciclare DBA, într-un mod prietenos, adaptat vârstei copiilor.
Cele peste 150 de grădiniţe vor beneficia de broşuri special create pentru copii, prin care aceştia să poată asimila foarte ușor informațiile legate de colectarea selectivă a DBA. De asemenea, părinții celor mici vor fi informați prin pliante despre beneficiile colectării selective a DBA, dar şi a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), iar recipiente destinate colectării DBA vor fi puse la dispoziție de ECOTIC BAT, tuturor gradiniţelor înscrise în proiect.

Pentru a răsplătii eforturile grădiniţelor care vor colecta DBA, ECOTIC BAT va premia primele 3 grădiniţe care vor colecta cele mai mari cantități DBA (Kg) cu bilete la un teatru de păpuşi pentru copii şi cadrele didactice care îi vor însoţi.

Proiectul se va desfăşura în perioada 05.05.-11.06.2014 după cum urmează:

• 5-30 mai – desfăşurarea orelor eco educative de către educatori la clase, în baza materialelor transmise de către ECOTIC BAT;
• 2-6 iunie – colectarea deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili din grădinițele participante în proiect de către partenerii de colectare autorizaţi desemnaţi de către ECOTIC BAT;
• 11 iunie – desemnarea grădiniţelor câştigătoare (primele 3 grădiniţe care vor preda cea mai mare cantitate de baterii şi acumulatori portabili (Kg), acestea vor fi anunţate pe site-ul www.ecotic.ro).

„Experienţa participării în cadrul programului ,,Şi cei mici fac fapte mari!” ne-a adus multiple beneficii. Cei mici au inţeles prin joc importanţa mediului inconjurător şi a reciclării, iar părinţii ni s-au alăturat în cadrul proiectului, colectând baterii şi formând împreună echipa câştigătoare. Faptele mari ale celor mici sunt motiv de mândrie pentru profesori şi părinţi deopotriva, aşa că Grădiniţa Kluge Kinder va participa la orice proiect lansat de minunata echipă ECOTIC BAT.” a declarat Alexandra Vasilică – Director, Gradiniţa Kluge Kinder-câştigătoarea primei ediţii.

Prima ediţie a acestui proiect s-a desfăşurat ca şi proiect pilot în perioada 25 Noiembrie - 12 Decembrie, 2013 la nivelul a 12 grădiniţe din Bucureşti, reuşind astfel colectare a 134 de kg DBA.

Mai multe detalii pe www.ecotic.ro.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram