fbpx

Sfaturi pentru a deschide o afacere de succes în domeniul transportului de mărfuri

pexels-artem-podrez-5025654 (2)

Migrația populației și dinamica fenomenelor economice reprezintă două dintre oportunitățile din piață care te-ar putea determina să îți deschizi o afacere în domeniul transportului de mărfuri. 

Lumea se află într-o continuă mișcare, iar într-o eră în care suntem nevoiți să stăm la distanță unii de ceilalți, nevoia de a apela la servicii de curierat, de orice tip, s-a acutizat. Dacă te gândești să îți începi propria afacere în nișa transportului de mărfuri fără a face o investiție colosală, acest ghid ți se adresează. 

Profilul business-ului în transportul de mărfuri: ce alternative ai?

Unul dintre cele mai importante aspecte asupra căruia trebuie să te decizi când îți dorești să îți deschizi propria firmă de transporturi de mărfuri este legat de specificul activității tale. Acest lucru nu înseamnă să stabilești forma juridică a entității, ci tipul de servicii pe care le vei presta în cadrul său. Vrei să oferi servicii de transport de marfă doar în țară, sau și peste hotare? Doar în Europa sau și în restul continentelor? 

De asemenea, o altă întrebare la care trebuie să îți răspunzi este următoarea: Te vei adresa companiilor sau persoanelor fizice? Nu în ultimul rând, trebuie să știi dacă vei oferi transport cu mașini de mici dimensiuni sau dacă este necesar, poate, să achiziționezi camioane în leasing ori un cap tractor precum cel de la Scania

Important este să conturezi activitatea logistică astfel încât mașinile să plece și să se întoarcă de fiecare dată pline. De asemenea, sfatul nostru este să începi mai întâi cu o companie mică, mai ales dacă nu ai experiență în domeniu și nici un buget foarte generos. 

Cum și de ce să creezi un plan de afacere?

Ca în cazul oricărui alt business, o afacere în domeniul transporturilor de mărfuri trebuie să aibă la bază un plan de afaceri. Rolul acestuia este de a identifica necesitățile de consum, targetarea clienților țintă, eventualii competitori, dar și care sunt acele servicii care corespund cel mai bine cerințelor pieței. 

Totodată, realizarea unui plan de afaceri bine documentat și structurat te va ajuta să delimitezi mai clar obiectivele companiei, precum și strategiile prin care le poți atinge. 

Ce demersuri birocratice implică înființarea unui firme de transport de mărfuri?

Pentru a înființa o firmă în sectorul transporturilor de mărfuri sunt câțiva pași de urmat, din punct de vedere legislativ. În primul rând, ai nevoie de licență de transport emisă de Autoritatea Rutieră Română. O poți obține prin depunerea unei cereri la sediul instituției menționate. 

În funcție de bunurile transportate, este posibil să fie nevoie și de alte autorizații speciale, emise de către statul de origine a produselor și de țara de destinație. Această reglementare se aplică medicamentelor, obiectelor cu drepturi de autor, CD-urilor, DVD-urilor etc. 

De asemenea, o altă etapă esențială pentru orice viitor antreprenor constă în depunerea actelor pentru înființarea societății comerciale la Oficiul Național al Registrului Comerțului. Nu uita să soliciți atribuirea numărului de TVA agenției fiscale locale. 

Procesele birocratice pot fi foarte anevoioase, motiv pentru care o soluție foarte bună este să apelezi la serviciile unui avocat care să te ajute inclusiv cu înființarea companiei, dar și cu obținerea avizelor necesare. 

Cum gestionezi eficient eforturile de marketing?

Pentru a deveni vizibil pentru potențialii clienți, este necesar să apelezi la diverse strategii de promovare. Pentru început, poți colabora cu un grafician pentru a creea de comun acord un logo atractiv, după care poți realiza și materiale utile – cum ar fi cărțile de vizită – în stabilirea unor relații cu cei din targetul tău. Nu te limita, însă, doar la metodele tradiționale de publicitate, ci apelează și la resursele puse la dispoziție de mediul virtual. Promovarea pe internet este foarte importantă indiferent dacă te-ai decis să dai naștere unui business B2C sau B2B. 

Utilizarea rețelelor sociale și a unui site web care să descrie oferta de servicii și furnizează informațiile necesare pentru ca cei interesați să poată intra în contact cu reprezentanții companiei sunt o altă direcția în care poți să-ți direcționezi eforturile de marketing. 

Cum alegi personalul specializat pentru o companie de transport?

Personalul esențial pentru o companie de transport de mărfuri este reprezentat, desigur, de șoferi profesioniști. Totuși, ai nevoie și de alți angajați, cum ar fi lucrători pentru depozite, angajați care să se ocupe de logistică și o echipă pentru departamentul comercial. 

Activitatea firmei va fi influențată și de colaboratori sau de firme către care să externalizezi anumite responsabilități pentru bunul mers al companiei. Ca antreprenor începător în domeniu, poți păstra doar sarcinile de management al firmei și de coordonare a personalului. 

Din responsabilitatea oricărui administrator de firmă face parte și plata contribuțiilor la stat pentru fiecare contract de muncă încheiat cu angajații. 

Foarte important într-o companie de transport de marfă este să te asiguri că există suficient personal pentru a acoperi flota de mașini sau camioane și ritmul necesar de manipulare și livrare a bunurilor. 

Idei de afaceri în sfera transporturilor de marfă pentru antreprenorii începători 

Dacă vrei să dezvolți o afacere în industria transporturilor de marfă și ești la început de drum în antreprenoriat, poți începe prin aplicarea unor idei de business mai simple. De exemplu, ai putea să deschizi o firmă de mutări și transport mobilă. Unul sau două camioane de capacitate mare, câteva persoane care să ajute la încărcare și descărcare și, desigur, o autorizație pentru această activitate sunt lucurile de care ai absolută nevoie în acest caz. 

Pe de altă parte, trebuie să știi că situația devine ceva mai complicată în cazul în care transporți alimente perisabile sau medicamente, deoarece sunt necesare mașini ce îndeplinesc condițiile necesare pentru asigurarea unei temperaturi optime pentru astfel de produse. În mod firesc, de data aceasta vorbim despre o investiție inițială mai mare. 

Nișa transportului de mărfuri este vitală pentru domeniul comercial și industrial, astfel încât merită să încerci să îți deschizi propria afacere în această arie de activitate. Ca în orice alt business, trebuie însă să depui eforturi constante pentru a te menține printre liderii din piață și pentru a putea răspunde cu promptitudine diferitelor cereri ale clienților.