Salonul Calului evenimentul premium al echitaţiei în România un maraton de competiţii de înalta performanţa

12 septembrie 2014

Bucureşti, 12 septembrie 2014 – A treia ediţie a Salonului Calului, ce se va desfăşura între 26 septembrie şi 5 octombrie, la Baza Hipică Equestria de pe DN 1 Snagov – sat Tâncăbeşti, propune, în intervalul 2-5 octombrie, a.c. 4 zile dedicate integral competiţiilor sportive de înaltă performanţă, acreditate internaţional de către Federaţia internaţională de echitaţie (FEI) în sistem CSI* CSIYH*, CSIAm-B. Sunt aşteptaţi 100 de sportivi şi 150 de cai în competiţie, din Belgia, Italia, Franţa Austria, Bulgaria, Grecia, Croaţia, Turcia şi Germania, care vor concura în cadrul a 15 probe dotate cu premii în valoare totală de 16.000 Euro.
Cele mai importante probe competiţionale din cadrul concursului Grand Prix FEI CSI* sunt programate în week-end-ul 4-5 octombrie şi includ circuitele VIP Tour, Young Horses Classes Bronze Tour, Silver Tour, Gold Tour, precum şi Bucharest International Grand Prix.

De asemenea, în intervalul 26-28 septembrie, Salonul Calului va găzdui Competiţia naţională de sărituri peste obstacole (CSN), care include 11 probe cu diferite niveluri de dificultate şi de vârstă, inclusiv cele mai importante şi cel mai bine premiate două probe ale competiţiei, Trofeul Equestria, aflat la a doua ediţie, şi Cupa Salonul Calului. Nivelul de dificultate al probelor variază de la cele mai uşoare probe pentru copii, amatori şi cai tineri, la cele cu elemente de dificultate specifice sportivilor experimentaţi. Vor fi probe de nivel F (cel mai uşor), respectiv E, D,C, B si A (cel mai dificil). Fondul total de premiere din competiţia naţională se ridică la 28.000 RON.

Personalităţile care au confirmat participarea la competiţiile sportive sunt: Gilbert Remy (Luxemburg) - arbitru şi şef de pistă internaţional gr. III, Alexandru Iavorovski (România) - arbitru internaţional, fost Secretar General al Federaţiei Ecvestre din Turcia, acum în poziţia de Preşedinte al Juriului, arbitri internaţionali recunoscuţi din Turcia, precum şi reputatul comentator Cristian Ţopescu, un susţinător consacrat al Salonului Calului încă de la prima sa ediţie.
”Iată că, odată cu cea de a 3-a sa ediţie, Salonul Calului se poziţionează tot mai ferm în zona reînvierii competiţiei şi spiritului de performanţă, nobilul sport al echitaţiei devenind un reper pentru toţi pasionaţii acestei discipline sportive. Toate concursurile şi probele, pe diferite niveluri de dificultate şi de vârstă înscrise în program, au atins acum un număr-record. Interesul competitorilor străini, al personalităţilor care au acceptat să ne susţină, arată că am reuşit să ne apropiem de obiectivul stabilit de noi încă de la prima ediţie: transformarea Salonului Calului într-o platformă est-europeană de încurajare şi promovare a sportului ecvestru”, a declarat dr. Ozana Moraru, preşedintele clubului Equestria (foto).
Preţurile biletelor la Concursul internaţional de sărituri peste obstacole FEI CSI Grand Prix (week-end-ul 4-5 octombrie) se înscriu între 50 RON/ zi pentru adulţi şi 25 RON/ zi pentru copiii până la 12 ani. În sistemul de abonamente, preţurile sunt 80 RON /adulţi, respectiv 40 RON pentru copiii până la 12 ani. Biletele se pot achiziţiona pe myticket în reţeaua magazinelor Diverta (Diverta Mall Vitan, Diverta Magheru, Diverta Plaza, Diverta Unirea, Diverta Băneasa, Diverta Sun), magazinul Muzica (Calea Victoriei 41-43), Librăria „Mihai Eminescu” (Bd. Regina Elisabeta nr.16), precum şi la sediul clubului organizator Equestria (sat Tâncăbeşti, com. Snagov, pe DN 1).
Organizat de Clubul de Echitație Equestria aflat pe DN1 pe direcţia Tâncăbeşti (Snagov), Salonul Calului şi-a propus să consacre în România un model inspirat din Salon du Cheval, de la Paris.
Mai multe informaţii pe: site-ul salonul calului

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram