Rulouri exterioare – elemente de protectie termica pentru locuinta

14 ianuarie 2013

Situatia economica actuala determina orice persoana sa-si calculeze cu atentie bugetul si sa identifice solutii pentru a economisi. Cum nu poate fi neglijat nici confortul locuintei, se inregistreaza o nevoie crescuta pe timp de iarna pentru protejarea termica a caselor. Dincolo de termoizolarea peretilor, foarte importanta devine protectia termica a ferestrelor.
Astfel, un segment de activitate reprezentativ pentru piata materialelor de constructii, este cel al productiei de rulouri exterioare din aluminiu, menite sa asigure un coeficient ridicat de protectie termica dar si alte avantaje pentru beneficiari: protectie antiefractie, protectie impotriva razelor soarelui, vantului, protectie fonica.
Scaderea segmentului de constructii de cladiri de birouri a determinat migrarea producatorilor de tamplarie catre alte segmente de activitate, capabile sa le asigure finantarea activitatii si supravietuirea. Fabricarea rulourilor exterioare (aplicate sau suprapuse) constituie inca o activitatea care genereaza profit. Existenta pe piata a unor extruderi europeni puternici, care asigura necesarul de componente si o calitate superioara a sistemelor, a determinat consolidarea pozitiei producatorilor in competitia cu produsele de import, mult mai slab calitative.
Rulourile exterioare sunt produse pentru care opteaza din ce in ce mai multe persoane care construiesc o locuinta noua sau isi renoveaza locuinta actuala. Componentele din care se fabrica permit oferirea unei garantii de 5ani pentru aceasta categorie de produse. Gama bogata de culori pe care extruderii de aluminiu au adus-o pe piata romaneasca dar si posibilitatea vopsirii componentelor din aluminiu in orice culoare RAL constiuie argumente care conving pana si pe cei mai pretentiosi arhitecti de faptul ca pot asocia produsele din aluminiu in orice compozitie arhitecturala.
Parerea specialistilor este ca piata produselor fabricate “pe comanda”, personalizate in functie de nevoile, asteptarile si gusturile clientului final este inca in crestere. Rulourile exterioare sunt considerate a fi inca produse utile pe piata materialelor de constructii si raman generatoare de venituri pentru producatori, astfel incat se poate garanta calitatea produsului finit si un nivel ridicat de satisfactie al beneficiarilor.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram