Reprezentanţa comerciala a României la Tripoli Libia

18 ianuarie 2012

Am solicitat în mod oficial sprijinul Ministerului Afacerilor Externe şi al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, pentru ca proiectul sa se concretizeze cât mai devreme posibil.
Această iniţiativă vine imediat dupa finalizarea vizitei in Libia pe care Preşedintele FedePEG, domnul Mircea Vescan, a întreprins-o la începutul acestui an pentru a identifica oportunităţile de afaceri existente pe piaţa libiană.
“Reprezentanţa Comercială a companiilor energetice, petroliere şi gaziere din România în Libia este pasul natural pe care îl avem de făcut, fără a mai pierde timpul. Bineînţeles, vor fi reprezentate companii din orice domeniu de activitate, dacă acestea îşi manifestă interesul în acest sens.
Am prospectat piaţa libiană şi momentul este cel mai potrivit. Libia se va bucura de o dezvoltare financiara fără precedent datorită schimbărilor politice din ultima perioadă . Aşteptăm întreg sprijinul oficialităţilor române deoarece reuşita acestui proiect poate contribui la revitalizarea economiei româneşti” a declarat Mircea Vescan, Preşedintele FedePEG.

Federatia de Petrol, Gaze şi Energie din România (FedePEG) reuneşte Patronatul Petrolului din România şi Patronatul Român al Gazelor începând cu 29 ianuarie 2010 şi işi asumă rolul de promotor al revigorării sectorului energetic din România.

Bucureşti, 18 ianuarie 2012
Departamentul de Comunicare, FedePEG

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram