Rectorul Universitaţii de Medicina şi Farmacie „Sapienza” din Roma Doctor Honoris Causa în deschiderea anului universitar la UMF Carol Davila

2 octombrie 2010
Autor:
dowmedia08

Vineri, 1 octombrie 2010, a avut loc festivitatea de deschidere a anului universitar 2010-2011 la Univeritatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.

Gazda festivităţii a fost Rectorul UMF „Carol Davila”, Prof. Univ. Dr. Florian Popa, care a rostit un cuvânt de bun venit tuturor studenţilor, dar mai ales bobocilor. Cel mai important moment al zilei a fost prilejuit de decernarea titlului de „Doctor Honoris Causa” domnului Rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Sapienza” din Roma, Prof. Univ. Dr. Luigi Frati. Acesta a adresat mulţumiri conducerii UMF „Carol Davila” pentru titlul acordat şi a subliniat că are o strânsă relaţie de prietenie cu Acad. Prof. Dr. Laurenţiu Mircea Popescu, Preşedintele Academiei de Ştiinte Medicale din România şi Vicepreşedinte al Federaţiei Europene a Academiilor de Ştiinţe Europene. De altfel, Acad. Prof. Dr. Laurenţiu Mircea Popescu a fost şi cel care a susţinut Laudatio pentru decernarea titlului de „Doctor Honoris Causa”.

De asemenea, Prof. Univ. Dr. Luigi Frati a apreciat eforturile pe care le depune conducerea UMF „Carol Davila” de a se alinia la standardele europene şi mondiale în ceea ce priveşte calitatea învatamantului şi a cercetării. Cu această ocazie, Frati a ţinut tradiţionalul curs inaugural al UMF „Carol Davila”, punctând importanţa cercetării în cadrul universităţilor de medicină din întreaga lume. Mare personalitate a lumii medicale internaţionale, Rectorul UMF „Sapienza” păstoreşte peste 140.000 de studenţi.

Un alt moment notabil al evenimentului a constat într-un anunţ oficial emoţionant: familia lui George Emil Palade, unicul laureat român al Premiului Nobel, a fost de acord ca titlurile de onoare ale acestuia să fie donate Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”. Titlurile onorifice vor fi expuse în biblioteca Facultăţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila. George Emil Palade a obţinut Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în anul 1974.

La ceremonie au mai fost prezenţi şi membrii Senatului Universităţii: Prof. Univ. Dr. Constantin Arion - Prorector cu probleme de învăţământ, Prof. Univ. Dr. Fulga Ion - Prorector cu cooperarea internaţională, Prof. Univ. Dr. Ion Lascăr, Prorector pentru probleme de cercetare ştiinţifică, Prof. Univ. Monica Pop, Prorector pentru probleme sociale, Prof. Univ. Dr. Ioanel Sinescu, Prorector pentru probleme de învăţământ postuniversitare, Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel, Secretar Ştiinţific al Senatului, Prof. Univ. Dr. Victor Stoica, Decanul Facultăţii de Medicină, Prof. Univ. Dr. Dumitru Lupuliasa, Decanul Facultăţii de Farmacie, Prof. Univ. Dr. Dragoş Stanciu, Decanul Facultăţii de Medicină Dentară. Discursurile susţinute la prezidiu au marcat debutul noului an universitar şi au întâmpinat călduros toţi studenţii dornici că aprofundeze ştiinţa medicală.

În cadrul ceremoniei, Rectorul Universităţii, Prof. Univ. Dr. Florian Popa a subliniat că UMF „Carol Davila” este cea mai mare Facultate de Medicină din ţară, având în jur de 8000 de studenţi şi 1400 de cadre didactice, cu toţii profesionişti de excepţie, dedicaţi şi dornici să formeze viitorii specialişti în ştiinţele medicale.

Persoană de contact:

Laura Costăchescu
PR Executive Sănătatea Media Group

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram