Prima seara de EUROPAfest

8 mai 2011

Aseara, la orele 19:00 Sala ArCuB vibra de emotie. Editia cu numarul 18 a EUROPAfest a debutat ieri printr-un concert dedicat Zilei Europei, realizat in parteneriat cu Reprezentanta Comisiei Europene in Romania. Un zumzet nelinistit cuprindea holul de la intrare, unde un numar impresionant de spectatori asteptau cu nerabdare sa guste putin din lumea neconventionala a jazz-ului, intr-un cadru vintage, decorat cu lumanari mici ce confereau o doza de romantism si drapeluri impunatoare ale tarilor participante. Un public pestrit, iubitor al muzicii de pe toate continentele, traversa zgomotos distinsul covor rosu.

Intai s-a dat tonul unei reinterpretari elegante pe ritmuri jazz si pline de savoare a celebrei “Oda Bucuriei” de Ludwig Van Beethoven urmata de piesa “St. Thomas” compusa de celebrul Sonny Rollins, interpretare sustinuta de muzicieni din Austria, Italia, Ungaria, Bulgaria si Romania.

Dupa spectacolul din deschidere, au urmat momentele extraordinare puse in scena de invitatii la eveniment. Finalista Jeunesses International Music Competition la vioara, Cristina Pasa, acompaniata la pian de Costin Raia a adus un omagiu lui Pyotr Ilyich Tchaikovsky prin interpretarea sa, iar domnul Niculae Idu, Seful Reprezentantei Comisiei Europene in Romania, ne-a reamintit principiile si valorile culturale pe care Uniunea Europeana si EUROPAfest le impartasesc.

The Merry Poppins din Austria au surprins si au incantat publicul peste masura. Stiluri balcanice, jazz, sound de cabaret al anilor '50, presarat cu motivele de intensitate ale reggae-ului urban, au fost in cadrul spectacolului de deschidere, acel accent de prospetime pe care il promite neconventionalul jazz-ului actual. Spectatorii au privit cu uimire cum saxofonistul a coborat de pe scena, sa cante printre ei, totul ca intr-un joc teatral, dar totusi profund muzical, in timp ce vocea groasa, a solistului se potrivea de minune ca ultima piesa a unui puzzle muzical funky, incarcat de amuzament.

Sedinta de autografe care a precedat concertul a adus multe zambete, poze si CD-uri intr-o atmosfera plina de prietenie, admiratie sau complicitate intre muzicieni si oamenii ce au ajuns ieri la ArCuB in ciuda vremii ploioase.

Cam asa a aratat deschiderea evenimentului muzical al primaverii, preludiul a sapte zile magice alaturi de EUROPAfest. Fiecare strop de ploaie a fost rasplatit cu exuberanta si atmosfera electrizanta ce abunda de vivacitate si originalitate, tipice unui festival international de muzica.
De astazi, timp de o saptamana, EUROPAfest isi deschide portile si esti invitat sa iei parte la un repertoriu bogat de evenimente. Bucharest International Jazz Competition iti va prezenta la Sala ArCuB primii semifinalisti ai concursului de jazz, in fiecare seara, de la ora 19:00, urmati de concerte de exceptie sustinute de trupe europene. Noaptea se continua in Club Tribute, cu Caffe Festival. Aici aveti ocazia sa-i revedeti azi pe cei ce au tinut ieri publicul in priza, pana la sfarsitul serii, The Merry Poppins din Austria, New Jazz Generation, iar in serile urmatoare alte concerte de exceptie si jam sessions. Competitia de muzica clasica, sectiunea de anul acesta, flaut, Jeunesses International Music Competition a inceput astazi, la ora 8.30, la Centrul Cultural Ungar.

Biletele pot fi procurate de pe www.tickefan.ro, www.biletoo.ro si in reteaua magazinelor Flanco. Studentii si elevii au intrare libera pe baza carnetului de student/elev, in limita locurilor disponibile.

Informatii complete: www.EUROPAfest.ro | [email protected] | 0720.31.61.62
www.facebook.com/EUROPAfest.com

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram