Pianul si istoria sa vasta

Sintagma "pianoforte" este cea care a stat la bazele numelui de astazi, ale carei origini se gasesc in limba italiana. In trecut, acest instrument muzical avea in componenta sa o placa de rezonanta realizata integral din lemn, peste care se fixau corzile sau spirele metalice. Cu ajutorul claviaturii, spirele din metal erau lovite, rand pe rand, de ciocanele din ansamblul pianului. In momentul actual, tehnologia a evoluat, iar pianul intregeste toate corzile metalice intr-un cadru confectionat din acelasi material. De obicei, cadrul este confectionat dintr-un aliaj, compus din fonta si bronz, ultimul metal fiind sub forma de pulbere. De ce se mizeaza pe un amalgam de metale in constructia cadrului? Simplu: corzile exercita o tensiune foarte mare pe substratul de lemn al pianului, iar acest lucru i-ar putea afecta in timp durabilitatea.

Alcatuirea pianului modern

In primul rand, vorbim despre corzile metalice ale pianului, rolul acestora fiind de a produce sunetele finale. Insa, aceste elemente nu stau suspendate in aer, ci ele sunt sustinute prin intermediul unei suite de cuie, realizate la randul lor tot dintr-un suport metalic. De retinut pentru cei care nu au deprins de-a lungul vietii tainele pianului este faptul ca respectiva coarda nu poate produce un sunet care sa fie auzit de urechea umana, ci pentru ca el sa treaca de la adjectivul "inaudibil" la "sesizabil" este nevoie de o placa de rezonanta. Asadar, cea de-a doua componenta esentiala a pianului este placa de rezonanta, cel mai adesea confectionata din lemn.

Pagini nestiute din istoria pianului

In momentul de fata asistam la o sumedenie de inventii in domeniul muzical, unele dintre acestea fiind greu de inchipuit la inceputuri. Sa ne gandim, pret de cateva secunde, la faptul ca avem oportunitatea de a ne alege dupa bunul plac partiturile online de pe un site precum freepianosheets.net, lucru pe care nu l-am fi putut face in urma cu trei, patru decenii. De asemenea, putem exersa melodiile pe care dorim sa le invatam la instrumentul propriu - zis cu ajutorul unor tool-uri pe care le gasim tot in mediul online.

In acest context, foarte putine persoane isi mai aduc aminte de monocordul cu clape, instrumentul rudimentar care a stat la baza viitorului clavicord. Ceea ce diferentiaza aceste doua instrumente sunt chiar corzile. Numarul lor la nivelul clavicordului era unul fatidic, respectiv zece. Iar, dupa spusele specialistilor si dupa izvoarele istorice menite sa supravietuiasca timpului necrutator, fiecare astfel de coarda reusea sa produca nu mai mult de doua note.

Dupa apogeul clavicordului a urmat cel al clavecinului, sunetul pe care il produce acest instrument fiind unul asemanator cu acela pe care il produce chitara, mai ales in momentul in care ale sale corzi sunt ciupite cu degetele. Acest nou instrument a rezistat pana in timpul secolului al XVIII-lea, secventa temporala in care el a inceput sa faca loc primului prototip a ceea ce urma sa poarte numele de "pianoforte". Si cum altfel, decat in anul 1709, numele din spatele sau fiind cel al unui italian care lucra de o perioada buna de timp la fabricarea clavecinelor, respectiv Bartolomeo Cristofori.