fbpx

Mezoterapia remediul anticelulitic

Celulita este o problema a pielii ce afecteaza tot mai multe femei, indiferent de varsta si greutate. Celulita apare mai ales pe solduri, fese si membrele inferioare (coapse) si nu este determinata de greutatea in exces, asa cum considera majoritatea. Celulita apare in stratul subcutanat al tesutului pielii sub forma de celulele adipoase care se contracta si se intaresc, tinand pielea la o distanta nereglabila, fixa. Tesuturile din jur continua insa sa se extinda odata cu cresterea in greutate sau acumularea de apa si, din acest motiv, exista arii cutanate trase in jos, in timp ce alte portiuni proemina in afara, rezultand aspectul denivelat al pielii, numit si „coaja de portocala”. Pentru a afla solutia cu privire la tratarea celulitei, Doctorita Silvia Stanculescu – medic specialist in chirurgie plastica, microchirurgie reconstructiva, a explicat in detaliu pasii care trebuiesc urmati: ”aceasta problema care apare frecvent la femei se trateaza cu ajutorul mezoterapiei. Acest procedeu este un tratament nechirurgical si consta in injectarea unor cantitati foarte mici de substante homeopate, vitamine, aminoacizi si enzime in stratul mijlociu al pielii – mezoderm. De aici si denumirea de mezoterapie”.

Avand in vedere ca exista 4 stadii de celulita- in functie de vizibilitate, fiecare beneficiaza de un tratament diferit de mezoterapie. „Beneficiile mezoterapiei sunt date de substantele injectate care interactioneaza cu celulele adipoase, determinand celulele sa elibereze grasimea si apoi consumul ei. De asemenea, este imbunatatita circulatia sangvina si drenajul limfatic in zona tratata si este dizolvat excesul de grasime”, mai precizeaza doctorita Silvia Stanculescu. Rezultatul consta in disparitia aspectului de „coaja de portocala” a zonei supuse tratatmentului. Substantele utilizate (vitamine, minerale, enzime, extracte de plante, medicamente si aminoacizi) sunt injectate de medic cu ajutorul unei seringi sau unui pistol special, dotate cu un ac de unica folosinta, foarte fin, de 4 mm lungime (asemanator cu cele folosite la injectiile cu Botox). Injectiile sunt realizate la o adancime foarte mica, nu sunt dureroase, dar in functie de sensibilitatea fiecarei paciente se pot aplica creme anestezice in aria care va fi tratata. Componenta cocktailului de substante utilizate depinde de nevoile fiecaruia si de efectul asteptat, dar si de eventualele reactii alergice pe care pot sa le aiba pacientele la anumite medicamente. Acest lucru este important de stiut pentru prevenirea efectelor secundare.

„Pentru a se observa efectele mezoterapiei, in general, sunt necesare 4-10 sedinte pentru a avea rezultatele dorite, in functie de marimea zonei, severitatea problemei. Imbunatatirea aspectului se poate observa in functie de stadiul de afectare al pielii, insa chiar si imediat, dupa primul tratament. Frecventa sedintelor este la intervale de 7-14 zile iar un tratament de mezoterapie dureaza aproximativ 30-45 de minute”, mai precizeaza doctorita Silvia Stanculescu. Recuperarea este imediata. Nu este necesara aplicarea de bandaje sau pansamente. Insa, exista anumite precautii, mai exact in primele 6-8 ore trebuie evitate dusurile fierbinti. De asemenea, este recomandat ca pacienta sa nu faca exercitii fizice in primele 48 de ore de la efectuarea tratamentului de mezoterapie si sa poarte haine largi in jurul zonelor tratate.
Riscurile sunt minime in cazul tratamentului de mezoterapie pentru ca este o procedura nechirurgicala, noninvaziva. Pot aparea insa anumite efecte secundare: mici vanatai, roseata, durere locala, senzatii de arsura, prurit (mancarime intensa a pielii), hipoestezia (diminuarea sensibilitatii cutanate). Aceste efecte sunt temporare, manifestandu-se pentru cateva zile dupa tratamente.De asemenea, pot fi intalnite reactii alergice la anumite medicamente folosite in componenta amestecului injectat. De aceea este esentiala discutia cu medicul, in cadrul consultatiei, in legatura cu substantele injectate.