Mega Mall a dat startul faptelor bune

15 noiembrie 2016

Mega Mall a găzduit dumincă, 13 noiembrie, cea de-a doua ediție a flash mob-ului „Dance for kindness”, prima manifestare de acest gen susținută de un centru comercial din România. În această zi, oameni din 80 de orașe din întreaga lume au pus în scenă aceeași coregrafie, pe aceeași melodie, ca gest de susținere pentru Ziua Internațională a Bunătății.

Ediția a doua a flash mob-ului faptelor bune în România a adus laolaltă 200 de persoane, care au dansat și au împărțit mesaje de bunătate spectatorilor.

„Dance for kindness” a început la ora 17:00, când, la nivelul doi al centrului comercial, a început să răsune melodia „Give Love Away”, interpretată de Noelle Maracle. Participanții au „înghețat” în poziții ce înfățișează diverse ipostaze ale bunătății, urmărind astfel să exemplifice bunătatea și numeroasele astfel de oportunități care ne încojoară. Imediat după
aceea, s-a putut auzi pe fundal melodia oficială a flash mob-ului, „Keys to the World”, interpretată de Linda Lind, iar participanții au pus în scenă coregrafia dedicată.

Manifestarea a fost organizată în parteneriat cu Fundația Verita, Școala Verita și Centrul Hermitage Urban și a avut un scop umanitar. În cadrul evenimentului, publicul a avut ocazia să facă donații, care urmează să fie folosite pentru organizarea petrecerii de Crăciun a copiilor de la centrul de plasament Sf. Maria din București. Mai mult, copiii vor avea parte și de un cadou surpriză: aceștia vor beneficia timp de un an de cursuri de dans.

Ediția a cincea la nivel mondial a „Dance for kindness” a reunit și de această dată participanți din 80 de orașe din lume și a culminat cu realizarea unui montaj video cu filmările din fiecare oraș participant. Montajul video a rulat, pe 13 noiembrie, pe ecranul din Times Square, din New York, cel mai mare ecran digital de înaltă definiție din lume.

„Dance for kindness” este coordonat la nivel mondial de asociația Life Vest Inside și își propune să confirme faptul că lumea poate fi mai bună.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram