MediHelp Internațional susține Directiva IDD și noile standarde internaționale din industria asigurărilor private

31 mai 2019
Autor:
NOMADE Communication

Directiva europeană privind Distribuția în Asigurări - IDD (Insurance Distribution Directive) a intrat în vigoare la 1 octombrie 2018 și a generat o serie de schimbări în industrie datorită noilor reglementări cu privire la modalitatea în care serviciile de asigurare sunt promovate la nivel internațional.

Unul dintre principalele obiective se referă la faptul că toți asigurații ar trebui să primească acces la servicii de cea mai înaltă calitate, indiferent de țara în care se află.

La fel de important este faptul că această directivă reglementează și permite companiilor de brokeraj să creeze produse de asigurare.

MediHelp Internațional a avut mereu în vedere, atât nevoile specifice ale persoanelor care au accesat asigurări private de sănătate, cât și dinamica pieței, motiv pentru care a promovat planuri personalizate de asigurări medicale private, realizate cu sprijinul companiilor de asigurare partenere, arată Alexandra Gardan, Director de Dezvoltare al MediHelp Internațional.

O altă prevedere importantă a IDD se referă la obligativitatea analizei detaliate și documentate a nevoilor prospecților de către intermediari. Astfel, pe baza informațiilor declarate, companiile de asigurare le vor putea oferi clienților, pachete individualizate de asigurări.

MediHelp a procedat la aceasta analiză încă de la începutul activității și a oferit întotdeauna soluții de asigurare adecvate nevoilor cumpărătorului. Acestea au inclus toate serviciile dorite, fie că vorbim despre servicii in ambulatoriu, analize și investigații medicale complexe ori prevenție, fie că vorbim despre servicii de spitalizare, inclusiv tratament pentru cancer, servicii de transplant sau maternitate, completează Alexandra Gardan.

Altă prevedere cu un impact semnificativ asupra industriei se referă la alinierea dintre IDD și legislația europeană care permite colaborarea între companiile de brokeraj pentru a promova aceleași produse de asigurare. În acest sens, Alexandra Gardan menționează: Ne bucură foarte mult faptul că acum co-brokerajul este permis și în România, facilitând introducerea unor produse de asigurare noi și competitive în piață. Astfel, colaborarea dintre companiile de brokeraj poate aduce mai multe avantaje clienților prin cumularea expertizei intermediarilor.

În cele din urmă, directiva își propune să promoveze condiții de concurență echitabilă, în termeni de egalitate între intermediari, acest principiu venind în sprijinul persoanelor asigurate deoarece acestea vor beneficia de un grad crescut de calitate a serviciilor de asigurare și de protecție.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram