Mașinile de spalat Indesit Company au fost desemnate cele mai bune din Europa din punct de vedere al etichetarii energetice și

24 iulie 2014

Proiectul european ATLETE II a testat, pentru prima dată în acest an cele mai vândute mașini de spălat din Europa în vederea conformității etichetării energetice și a designului ecologic cu cererile legale. Rezultatele analizei, efectuate pe un panel reprezentativ de produse, ce au fost prezentate pe 4 iulie la birourile Enea din Roma, au arătat că doar mașinile de spălat Indesit Company și Miele au fost în conformitate cu parametrii de control și, prin urmare, nu au avut nevoie de măsurile corective aplicate celorlalți producători.

Această recunoaștere adusă produselor Indesit Company – în ambele linii Indesit și Hotpoint – sporește supremația companiei în sectorul mașinilor de spălat din Europa.

Promovat de ISIS (Institutul de Studii pentru Integrarea Sistemelor), CECED (Consiliul European al Producătorilor de Echipamente Casnice), ENEA și alții, co-finanțat de Comisia Europeană, proiectul verificării conformității a studiat atât parametrii tehnici, cât și pe cei ai corectitudinii valorilor energetice specificate pe etichetă și a informațiilor din broșurile cu instrucțiuni furnizate consumatorilor. Scopul proiectului este acela de a oferi sprijin autorităților de supraveghere a pieței și de a ajuta reducerea nivelului de consum de energie. O astfel de testare pan-europeană este făcută, de fapt, pentru a se asigura că economiile de energie, realizate prin îmbunătățirea eficienței energetice a produselor, sunt într-adevăr obținute. Totodată, testarea este făcută și pentru a proteja consumatorii de produsele de calitate inferioară și pentru a asigura o competiție justă între producătorii pieței.

Această realizare importantă a Indesit Company reflectă angajamentul acesteia de a îmbunătăți performanța energetică și comunicarea transparentă față de consumatori, în urma căreia aceștia să facă alegeri responsabile în ceea ce privește valoarea investiției și responsabilitatea față de mediu.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Indesit Company este unul din liderii europeni prducători şi distribuitori de electrocasnice mari, fiind liderul indiscutabil în ţări precum Italia, Marea Britanie şi Rusia. Fondată în 1975 şi listată la bursa din Milano începând cu 1987, compania a înregistrat vânzări de 2.7 miliarde EUR în 2013. Indesit Company deţine 8 clustere de producţie (3 în Italia, 2 în Polonia şi câte 1 în Marea Britanie, Rusia şi Turcia) şi 16.000 de angajaţi. Brandurile grupului sunt Indesit, Hotpoint şi Scholtès.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram