Marele Premiu al Marii Britanii cursa

7 iulie 2014

Silverstone, 6 iulie 2014 – Lewis Hamilton, pilotul echipei Mercedes, a obtinut cea de-a 27-a victorie din cariera in Marele Premiu al Marii Britanii cu o strategie cu doua opriri la boxe, dupa un duel spectaculos cu Nico Rosberg, colegul sau de echipa.

Abandonul germanului, din partea a doua a cursei, a redus diferenta in clasamentul general, Hamilton mai avand de recuperat doar 4 puncte dupa etapa a noua a sezonului. In aceste conditii, strategia si alegerea pneurilor raman in continuare la fel de importante in lupta pentru titlul din 2014.

Cursa a fost oprita dupa incidentul din primul tur, iar repararea barierei de protectie a durat aproape o ora. Pana la re-start, pilotii au putut sa-si schimbe pneurile pe grila de start si apoi s-a plecat in spatele masinii de siguranta. Pilotii care au trecut de pe o compozitie pe alta, in timpul acestei opriri, teoretic nu mai erau obligati sa opreasca inca o data pentru schimb de pneuri in timpul cursei.

Fernando Alonso (Ferrari) a trecut de pe hard pe medium, iar pilotii echipei Red Bull, Sebastian Vettel si Daniel Ricciardo, Jean-Eric Vergne (Toro Rosso), Romain Grosjean (Lotus) si Sergio Perez (Force India) au schimbat de pe medium pe hard.

O strategie cu doua opriri l-a ajutat pe Hamilton sa castige la Silverstone, dar Valtteri Bottas si Daniel Ricciardo, ceilalti doi piloti de pe podium, plus alti cinci piloti din top 10, au facut o singura oprire pe unul dintre cele mai solicitante circuite pentru pneuri. Daniel Ricciardo, care a terminat pe pozitia a treia, a parcurs 37 de tururi cu pneurile de compozitie medium.

Echipele vor ramane la Silverstone pentru sesiunea de teste programata marti si miercuri. Conform regulamentului din 2014, fiecare echipa trebuie sa dedice o zi testelor de pneuri pentru sezonul 2015. Marti Ferrari si Marussia vor testa pentru Pirelli, iar Red Bull si Lotus F1 vor testa miercuri. Tot miercuri, echipa Lotus F1 va testa si pneurile concept cu dimensiunea de 18 inch, dezvoltate pentru a vedea daca acestea pot fi folosite in viitor si in Formula 1.

“Re-startul de la inceputul cursei a avut un efect asupra strategiei de cursa, o parte dintre piloti luand decizia de a schimba strategia cu care au plecat. Majoritatea pilotilor, care au schimbat pneurile, au ales versiunea mai dura a pneurilor nominalizate, in timp ce Alonso a exploatat cel mai bine pneurile medium, dupa ce a inceput cu cele de compozitie hard, pentru a castiga pozitii in clasament. Chiar daca circuitul de la Silverstone este foarte solicitant pentru pneuri – aici fiind cele mai mari energii laterale – sapte piloti din top 10 au terminat cursa cu o singura oprire, ceea ce demonstreaza inca o data rezistenta pneurilor noastre. Chiar si Lewis Hamilton, care a obtinut o victorie fabuloasa, ar fi putut termina probabil cursa cu o singura oprire. Asteptam cu nerabdare testele din aceasta saptamana in care vom vedea cum se comporta o masina de Formula 1 cu pneuri de 18 inch si va fi foarte interesant sa vedem ce spun apoi cei implicati”, a spus Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport.

Cei mai buni timpi ai zilei in functie de compozitie
Medium Hard Intermediate Wet
1 Vet – 1m37.481s Ham – 1m37.176s N/A N/A
2 Ros – 1m38.091s Bot – 1m38.264s N/A N/A
3 Ric – 1m38.459s But – 1m38.284s N/A N/A

Cel mai lung parcurs cu un set de pneuri:
Medium 37 tururi Daniel Ricciardo
Hard 26 tururi Romain Grosjean
Intermediare N/A N/A
Wet N/A N/A

BAROMETRUL ADEVARULUI

Previziunea noastra a fost ca o strategie cu doua opriri (medium-medium-hard) in tururile 23 si 45 este cea mai rapida. Oprirea cursei si reluarea ei cu o intarziere de o ora a modificat strategiile initiale, iar castigatorul cursei, Lewis Hamilton, a ales o strategie cu doua opriri doar ca putin diferita: a inceput pe medium si apoi a schimbat de doua ori pe hard in tururile 24 si 41.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram