Legătură neștiută a starului Dr Alban cu România comunistă

17 august 2021
Autor:
Libra WEBCORP

”I-am plătit fratelui meu studiile, la facultatea de medicină. Îi trimiteam colete cu țigări și cafea” - a dezvaluit Dr Alban

În anii ’90 s-a petrecut mult pe ritmurile lui Dr Alban. Unul dintre cei mai ascultați soliști ai acelor ani în România, artistul ale cărui hituri erau nelipsite la o petrecere de succes, revine anul acesta în România, la Forever Hit (18 septembrie, Arena Națională), cel mai mare festival dedicat muzicii anilor ’80 si ’90 ce a avut loc vreodată în București.

Solistul ce a lansat succese pe bandă, amintim ”It’s my Life”, Hello Afrika”, ”One Love”, ”Look who’s Talking” ori ”Let the Beat Go On” ne-a vorbit de legătura  sa cu România, mai precis Timișoara, unde un frate de-al său (acum, medic în Statele Unite) a studiat până în 1988. Dr Alban i-a finanțat studiile, mai mult, îi trimitea colete din Suedia cu pachete de cafea și cartușe cu țigări. ”Studenții străini plăteau studiile și campusul statului român în dolari SUA. Fratele meu, acum american, pe atunci era doar cetățean nigerian. Țineam legătură la telefon și scrisori în acele vremuri …. Îi trimiteam la circa 3 luni câte un colet. Am crezut că nu există cafea, parfumuri și țigări în România! Târziu mi-a explicat că erau extrem de scumpe și le folosea ca atenții la școală”, își amintește Dr Alban, pe numele său Alban Uzoma Nwapa, de asemenea medic, stomatolog, dar nu a profesat niciodată.

Poate cel mai important exponent al curentului eurodance al anilor ’90, Dr. Alban compune în continuare pentru el și alți artiști afiliați casei sale de producție muzicală, și nu e mirat că, în atenția publică, tot piesele vechi rămân în actualitate.

Citeste in continuare

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram