Lansarea apelului de selecție nr.2 pentru depunerea Cererilor de Finanțare aferente Măsurii 05 – „Diversificarea activităților non-agricole în mediu rural” din Strategia de Dezvoltare locală a Asociației Grupul de Acțiune Locală SIRET-MOLDOVA 2014-2020

Asociația Grupul de Acțiune Locală SIRET-MOLDOVA anunță lansarea apelului de selecție nr.2 în perioada 18.06.2018 – 18.07.2018 pentru depunerea Cererilor de Finanțare pentru Măsura 5 – „Diversificarea activităților non-agricole în mediu rural” din Strategia de Dezvoltare locală a Asociației Grupul de Acțiune Locală SIRET-MOLDOVA 2014-2020

Sesiunea nr. 1, Apelul de Selecție nr. 2/M5
Data lansării apelului de selecție: 18.06.2018

Data limită de depunere a proiectelor: 18.07.2018

Proiectele se depun la sediul GAL Centru After School, sat Lespezi, comuna Lespezi, Județul Iași, de luni până vineri, în intervalul orar 09:30 – 15:30.

Termenul limită de primire a proiectelor: 18.07.2018, ora 14:00.

Pentru această măsură pragul minim este de 40 de puncte
Fondurile disponibile pentru Măsura 5 – „Diversificarea activităților non-agricole în mediu rural” sunt de 167.636,72 euro.
Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect este de 82.636,72 euro.
Intensitatea sprijinului public nerambursabil acordat în cadrul acestei măsuri este de 70%.

Intensitatea sprijinului public nerambursabil poate fi de 90%, în următoarele cazuri:
• pentru solicitanții care desfășoară activități de producție, servicii medicale, sanitar-veterinare și agroturism;
• pentru fermierii care își diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unor activități non-agricole.
Beneficiari eligibili:
✓ Micro‐întreprinderi și întreprinderi neagricole mici existente din spațiul rural;
✓ Fermieri sau membrii unor gospodării agricole care își diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activități non-agricole în zona rurală în cadrul întreprinderii deja existente.

Solicitantul trebuie să îndeplinească cerințele de conformitate și eligibilitate menționate în Ghidul Solicitantului aferent acestei măsuri.
Informații detaliate privind accesarea și derularea măsurii sunt cuprinse în Ghidul Solicitantului – distribuit GRATUIT pe suport tipărit sau electronic la sediul GAL și disponibil
pe site-ul www.galsiretmoldova.ro. Solicitanții pot obține informații detaliate la: telefon 0332/590102 sau 0764/101106; e-mail: contact@galsiretmoldova.ro. adresa: Centru After School, sat Lespezi, comuna Lespezi, județul Iași.