Krauss per musica

8 iunie 2014

Stagiunea 'Krauss per musica' încearcă să pună în valoare un instrument cu o valoare specială: clavicordul de la Muzeul de Istorie din Sighişoara (Turnul cu Ceas), lucrat la Biertan (jud. Sibiu), în jurul anului 1825, de către Samuel Maetz, renumit constructor de orgi din Transilvania. Este singurul instrument istoric valoros de acest gen din ţară, aflat în stare foarte bună şi pe care se susţin concerte. Clavicordul a fost restaurat în anul 2005, de către Edmund Handy (Marea Britanie), mulţumită sprijinului acordat de Mihai Eminescu Trust.

Diversitatea şi atractivitatea evenimentelor sunt susţinute prin extinderea tipurilor de expresie şi spre alte forme ale artelor spectacolului: film, teatru, literatură, dans, poezie. Elementului vizual i se acordă o importanţă specială şi prin costumele de epocă sau accesoriile scenografice de care beneficiază o parte din concerte.

Artiştii invitaţi sunt personalităţi de valoare ale lumii muzicale, cu o bogată experienţă şi recunoaştere artistică, atât în ţară, cât şi în străinătate: Germania, Franţa, Italia.

Cu mici excepţii, concertele sunt programate în zile de sâmbătă, începând de la ora 20:00, în frumoasa sală de la parterul Casei Georgius Krauss, clădire monument istoric din patrimoniul UNESCO, recent reabilitată şi decorată cu bun gust, în stil baroc, dar şi, în aer liber în parcul din faţa casei.

Program:

Il curioso Din bijuteriile muzicale ale Renaşterii
Ansamblul Flauto Dolce (Cluj) soprană, flaute drepte, percuţii
sâmbătă 14 iunie, ora 20:00

Stay time awhile Concert de muzică elisabetană
cu sonete de William Shakespeare, oglindite în traducerea imaginară a lui V. Voiculescu
Claudia Codreanu – mezzosoprană Costin Soare – lăută Radu Rădescu – lectura versurilor (Bucureşti)
sâmbătă 28 iunie, ora 20:00

The Wind (SUA, 1928, regia Victor Sjöström, cu Lillian Gish & Lars Hanson)
Proiecţie de film mut cu sound design live
Foley'Ala (Bucureşti) live electronics, foley, voce, instrumente acustice
sâmbătă 19 iulie, ora 21:30

Maetz @ Krauss (I)
Concert de clavicord (Samuel Maetz, Biertan, c.1825) cu sprijinul Muzeului de Istorie Sighişoara
Cipriana Smărăndescu (Roma/Italia)
sâmbătă 9 august, ora 18:00

String trip Recital de violoncel şi contrabas
Andrei Kivu – violoncel (Paris/Franţa) Magor Szász – contrabas (Nürnberg/Germania)
duminică 17 august, ora 20:00

Maetz @ Krauss (II)
Concert de clavicord (Samuel Maetz, Biertan, c.1825) cu sprijinul Muzeului de Istorie Sighişoara
Wilhelm Schmidts (Würzburg/Germania)
sâmbătă 30 august, ora 20:00

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram