Junior Achievement România ajută tinerii antreprenori să își pună ideile în practică și în cadrul Săptămânii Globale a Antreprenoriatului

8 noiembrie 2021
Autor:
Junior Achievement Romania
  • peste 20.000 de organizații ajută tinerii antreprenori să își pună în practică ideile în cadrul săptămânii Globale a Antreprenoriatului
  • de 28 de ani în România și de 102 ani în lume, Junior Achievement oferă programe de educație antreprenorială în școli
  • 400 de elevi și studenți, coordonați de 590 de cadre didactice de la 470 de instituții de învățământ din întreaga țară, au ales programele Junior Achievement de educație antreprenorială în acest an

Junior Achievement (JA) România celebrează Săptămâna Globală a Antreprenoriatului (Global Entrepreneurship Week – GEW) în perioada 8-14 noiembrie, prin lansarea incubatorului BizzFactory™ pentru liceeni și studenți. În cadrul incubatorului, tinerii vor avea acces gratuit la webinare și resurse de învățare hibride, utile tinerilor antreprenori. În a doua etapă a incubatorului, cele mai bune și realiste planuri de afaceri vor fi selectate în vederea pregătirii pentru finala națională Compania Anului 2022 și pentru finala europeană Gen-E 2022.

GEW – Global Entrepreneurship Week este o mișcare internațională, susținută de Global Entrepreneurship Network cu sprijinul Fundației Ewing Marion Kauffman, menită să faciliteze, oricui și de oriunde, începerea și extinderea unei companii. Această mișcare are obiective comune cu cele ale Junior Achievement, prin care ne propunem să inspirăm și să pregătim tinerii să reușească (Inspiring and Preparing Young People to Succeed). Modelul IPS – Inspire-Prepare-Succeed este și cel care se află la baza programului de antreprenoriat.

Liceenii și studenții înscriși la programele Junior Achievement de educație antreprenorială sunt invitați să intre în incubatorul BizzFactory™, pe care îl lansăm în Săptămâna Globală a Antreprenoriatului. În prima etapă, până la finalul primului semestru, aceștia vor fi inspirați să își descopere spiritul antreprenorial și să realizeze un plan de afaceri. În a doua etapă, cele mai bune echipe vor fi pregătite pentru a-și îmbunătăți planurile de afaceri, urmând ca în cea de-a treia etapă, tinerii să dovedească succesul obținut în acest program la finalele naționale și europene, la testarea internațională ESP și prin lansarea companiilor create în incubator.

O componentă deosebit de importantă a acestui program este reprezentată de consultanța oferită de profesioniștii voluntari ai companiilor care susțin programul JA de educație antreprenorială: Romanian-American Foundation, Accenture, Citi Foundation, EY, FedEx, HP și NN. Iată ce spun tinerii care au participat deja la acest program:

„Un lucru foarte important pe care l-am învățat în programul Compania este să am încredere în mine și să lucrez mereu pentru realizarea visurilor și ideilor mele. De asemenea, capacitatea de a lucra în echipă este foarte folositoare, deoarece te dezvoltă individual și înveți să apreciezi și părerile celorlalți.”Elevă, Liceul Teoretic C.A. Rosetti, București

„În programul Compania am învățat multe lucruri importante despre deschiderea unei companii și, bineînțeles, cum se organizează aceasta. Totodată, am aflat care sunt abilitățile și competențele necesare unui antreprenor. Am înțeles că munca în echipă este esențială într-un proiect în care sunt implicate mai multe persoane și că pentru a reuși ceea ce îți propui este nevoie de multă muncă, ambiție și organizare eficientă.”Elevă, Liceul Vasile Conta, Târgu Neamț

„Am studiat o gamă largă de informații din domeniul financiar-economic, care mă vor ajuta în viitor și în idealurile mele profesionale. De asemenea, am reușit să dezvolt abilități de cooperare mai bune cu propria echipă, să fiu un lider responsabil, să îmi gestionez banii într-un buget personal și să înțeleg cum funcționează sistemul monetar actual. Totodată, această activitate mi-a deschis viziuni noi asupra viitorului meu, prin prisma antreprenoriatului și a independenței financiare. Mulțumesc!”Elev, Liceul Tehnologic Tiu Dumitrescu, Mihăilești

În fiecare noiembrie, GEW sărbătorește și mobilizează milioane de antreprenori din țări și comunități din întreaga lume – în special persoane care întâmpină dificultăți sau care nu au luat niciodată în considerare ideea lansării unui startup. La nivel global, peste 10 milioane de oameni iau parte la mii de activități, competiții și evenimente care îi inspiră să acționeze și le oferă cunoștințele, experiența și conexiunile de care au nevoie pentru a reuși. Un număr record de 180 de țări vor participa la GEW în 2021.

***

Despre Junior Achievement (JA) România

Junior Achievement România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară și STEM, de orientare profesională, sănătate și dezvoltare a abilităților pentru viață, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip „learning by doing“ și „project based”, adaptate învățării hibride, sunt urmate anual de peste 230.000 de elevi și studenți din peste 1.670 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2019, Junior Achievement a celebrat 100 de ani de existență, iar în 2020 și 2021 organizația s-a poziționat pe locul 7 în Topul NGO Advisor, dedicat celor mai importante 500, respectiv 200 de ONG-uri la nivel mondial.

Despre GEN – Global Entrepreneurship Network

Global Entrepreneurship Network operează, în peste 180 de țări, o platformă de proiecte și programe menită să faciliteze lansarea și dezvoltarea unei afaceri de către oricine, oriunde. Prin promovarea unor colaborări și inițiative transfrontaliere mai profunde între antreprenori, investitori, cercetători, factori de decizie politică și organizații de sprijin antreprenorial, GEN alimentează ecosisteme de pornire și dezvoltare mai sănătoase, care creează mai multe locuri de muncă, educă oamenii, accelerează inovarea și consolidează creșterea economică.

Amprenta extinsă a GEN asupra operațiunilor naționale și a direcțiilor globale în politici, cercetare și programe asigură membrilor un acces neobișnuit la cele mai relevante cunoștințe, rețele, comunități și programe, în raport cu dimensiunea economiei, maturitatea ecosistemului, limbă, cultură, geografie și multe altele. GEN promovează înțelegerea, sprijinirea și conectarea antreprenorilor și a celor care îi susțin.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram