Habitat for Humanity România şi Petrom continua programul „Protejeaza ţi caminul pregateşte ţi comunitatea ” în 13 comunitaţi din 7 judeţe

8 august 2013
Autor:
dowmedia08

Scopul proiectului este reducerea riscurilor de dezastre în comunitate printr-un program de identificare, analiză şi combatere a riscurilor la care sunt expuse familiile din13 comunităţi vulnerabile prin implicarea directă a familiilor, autorităţilor, angajaţilor Petrom şi serviciilor locale I.S.U.

Obiectivele programului sunt: sprijinirea formării de grupuri de voluntariat de urgenţă locale prin traning, suport tehnic şi implicarea angajaţilor Petrom în activităţile proiectului, risc maping dezastre naturale şi tehnologice, şi derularea unei campanii de educare şi informare preventivă.

„Din 2005, Habitat for Humanity România participă activ la dezvoltarea unei culturi a riscului în România, care promovează reducerea efectelor sociale ale dezastrelor şi combaterea factorilor care generează aceste riscuri, prin implicarea activă a populaţiei în comunităţile din care fac parte. Am început acest proiect anul trecut împreună cu partenerii noştri de la Petrom şi IGSU, şi am observat beneficiile pe care le aducem, deschiderea cu care am fost primiţi de oameni şi dorinţa lor de a se implica aşa cum pot în comunităţile lor”, declară Elena Şerban, Manager General, Habitat for Humanity România.

Habitat for Humanity România, prin „Statutul de Utilitate Publică” obţinut în 2008, în baza principiului subsidiarităţii, va putea prelua parte din responsabilităţile autorităţilor publice în probleme de răspuns la dezastru legate de prevenţie şi reconstrucţie. În 2011 a încheiat un parteneriat cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, care îi conferă sprijinul necesar în sectorul prevenirii, al reducerii riscurilor la dezastre şi al intervenţiilor de urgenţă, precum şi accesul la resurse şi informaţii oficiale (hărţi, date statistice, resurse umane).

Prin programul de Răspuns la Dezastre, Habitat for Humanity România a asistat din 2005 până în prezent 1.947 de familii din judeţele Argeş, Bacău, Botoşani, Brăila, Dolj, Galaţi, Gorj, Neamţ, Prahova şi Vrancea.

Sustenabilitatea pentru Petrom

Din 2007, Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. Compania a alocat peste 30 de milioane de Euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală. Ţara lui Andrei este principala noastră platformă de investiţie în comunitate prin care ne propunem să generăm valoare economică şi socială prin finanţări şi transfer de expertiză în vederea susţineri iniţiativelor antreprenoriale. Petrom este semnatar al UN Global Compact.

Standardele de etică şi codul de conduită reglementează toate relaţiile de afaceri, iar dialogul şi implicarea părţilor interesate sunt parte integrantă a practicii comune de business. Începând cu anul 2013, Petrom raportează respectând direcţiile Global Reporting Initiative în cadrul raportului anual de sustenabilitate.

Din 2012, Petrom a adoptat conceptul grupului OMV pentru un business responsabil – Resourcefulness. Obiectivul este de a dezvolta relaţii bazate pe câştig reciproc între societate, mediu şi Petrom prin soluţii inovative. Ne concentrăm pe managementul apei şi al CO2, siguranţa resurselor de energie pentru viitor, educaţie locală şi soluţii de dezvoltare pe termen lung.

Contribuţia Petrom pentru siguranta comunittailor din Romania:
Împreună cu Habitat for Humanity România Petrom a construit şi reabilitat 176 de case pentru 630 de persoane din comunităţile afectate de inundaţii din judeţele Bacău şi Neamţ; alături de Crucea Rosie Română compania a redat accesul la apa potabilă pentru 9.000 de români din sudul ţării şi a instruit peste 600 de elevi să reacţioneze în caz de curemur; prin platforma Acces la viaţă, Petrom a alocat peste 450.000 de euro pentru extinderea reţelei de telemedicină de urgenţă la 56 de unităţi medicale din 19 judeţe, iar peste 9,5 milioane de români beneficiază acum de acces la servicii medicale de urgenţă de calitate; pentru întărirea capacităţii naţionale de gestionare a situaţiilor de urgenţă, Petrom a contribuit cu 1,2 milioane de euro la dotarea IGSU cu echipamente specifice de intervenţie în caz de dezastre – unităţi mobile pentru deplasare în teren, echipamente pentru pompieri şi personalul IGSU, maşini speciale SMURD şi pentru evacuare în caz de cutremur, drezina pentru deszăpezirea căilor ferate.

Despre Habitat for Humanity
Habitat for Humanity este o organizaţie non-profit, a cărei misiune este să elimine lipsa de adăpost şi locuirea precară a persoanelor din întreaga lume. La nivel global, Habitat for Humanity a construit şi reabilitat peste 600.000 de locuinţe pentru 3 milioane de persoane din 80 de ţări de pe întreg Globul. Habitat for Humanity România a ajutat, până în acest moment, peste 4.000 de familii, prin intermediul celor 7 filiale active ale sale din judeţele: Bihor, Cluj, Bacău, Dolj, Argeş, Prahova şi Suceava.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram