Generali Asigurari confirma evoluţia înregistrata în prima parte a anului

20 ianuarie 2010

Generali Asigurări a realizat în primele 9 luni ale anului 2009 un volum total de prime brute subscrise de 370 milioane lei, cu 16% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (319 milioane lei).
O evoluţie peste aşteptări au avut-o asigurările generale, care au crescut cu 20% (306 milioane lei, faţă de 255 milioane lei în ianuarie-septembrie 2008). Deşi asigurările de viaţă au înregistrat per ansamblu o uşoară scadere (-0,6%), sub-segmentul asigurărilor de viaţă de grup a obţinut un avans
de 21%.
„Privind dinspre contextul macro-economic şi radiografia pieţei de asigurări realizată de instituţiile de specialitate, creşterea de două cifre obţinută de Generali Asigurări în primele nouă luni ale anului este cu adevărat satisfăcătoare.
Este încă o dovadă a faptului că suntem o companie sănătoasă, stabilă, cu renume bun în piaţă, dar mai ales că dezvoltăm şi implementăm o strategie corectă în acest mediu social şi economic dificil”, a declarat Marie Kovářová, Director General Generali Asigurări.

„Stabilitatea şi sustenabilitatea Generali Asigurări este confirmată şi de gradul de solvabilitate al companiei pentru
primele 9 luni ale anului 2009, situat mult peste pragul reglementat de CSA”, a declarat Pavel Paidar, Director Financiar Generali Asigurări.

Segmentele cu cea mai mare creştere în cadrul asigurărilor generale au fost asigurările de incendiu în zona industrială şi comercială (+64%), cele de locuinţă (+30%) şi asigurările de răspundere civilă (+22%).

În cadrul asigurărilor de viaţă, cele de grup au înregistrat o creştere semnificativă de 21%. De asemenea, asigurările RCA şi Carte Verde au înregistrat o creştere remarcabilă (+100%).

„Continuăm să monitorizăm cu atenţie toate segmentele de asigurări, întrucât ne dorim ca la sfârşitul anului să constatăm evoluţii bune pentru fiecare dintre ele. Evident, există produse care au fost mai afectate de criza financiară, nevoia de lichidităţi şi scăderea nivelului de trai, cum este cazul
asigurărilor de viaţă individuale, însă marea provocare până la sfârşitul anului, precum şi pentru 2010, este tocmai creşterea lor în ciuda regresului nefavorabil”, a explicat Marie Kovářová.
„În concluzie, rezultatele foarte bune înregistrate pe cele mai importante segmente de asigurări reprezintă o confirmare
a evoluţiei din acest an şi ne oferă o perspectivă pozitivă a rezultatelor pentru întreg anul 2009, unde estimăm că vom fi peste dinamica pieţei”.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram