Furnizorii de solutii de retail din Romania reuniti la Intalnirea Partenerilor Magister 2015

18 noiembrie 2015

Spre deosebire de celelalte editii, evenimentul din 2015 a fost unic intrucat a reunit pentru prima oara furnizorii de solutii si cativa retaileri, utilizatori ai solutiilor SmartCash RMS, dezvoltate de Magister. Printre comerciantii invitati s-au numarat Praxis, important lant de magazine de proximitate din orasul Pitesti, Inan Impex, producator de panificatie si cofetarie cu numeroase puncte de desfacere in Bacau, si CBA Nord Vest, cunoscut distribuitor FMCG si francizor important din zona de nord-vest a Romaniei.

Reprezentantii Inan Impex si CBA Nord Vest au sustinut prezentari cu studii de caz, aducand o noua perspectiva, de utilizator, asupra proiectelor de retail discutate. Astfel, participantii la eveniment au avut prilejul sa realizeze, o data in plus, importanta, oportunitatile si implicatiile activitatii lor, precum si multiplele beneficii pe care suita SmartCash si echipamentele conexe furnizate de parteneri si integratori le pot asigura comerciantilor din diverse domenii de activitate – de pilda, magazinele de producator.

Conferinta a cuprins si evaluarea activitatii comerciale a retelei de distribuitori SmartCash, precum si premierea celor mai performanti zece dealeri autorizati SmartCash, in functie de rezultatele obtinute anul acesta. Pe primul loc s-a clasat, pentru a sasea oara consecutiv, compania bacauana Velvet Com, partener certificat SmartCash si centru teritorial de service si suport tehnic autorizat Magister. Locul secund i-a revenit firmei Simon Electronics, partener certificat din Satu Mare, iar pe locul trei s-a clasat compania GB Service, partener certificat din Ramnicu Valcea – ambele aflate pentru prima oara pe podium.

Conferinta a fost urmata de o excursie la Salina Ocnele Mari si Manastirea Hurezi, obiective turistice importante ale zonei, precum si de traditionala cina festiva.

In cadrul Intalnirii, participantii - furnizori de solutii si retaileri deopotriva - au aflat directiile de dezvoltare Magister pentru anul viitor, prilejuite atat de noutatile legislative, cat si de schimbarea mentalitatii in randul comerciantilor traditionali. Dezideratul comun al retelei de parteneri Magister din toata tara este ca retailerii din Romania sa profite de modificarile fiscale pentru a-si relansa afacerea pe baze noi, mai solide, si cu o perspectiva pe termen lung.

„Anul acesta am constatat ca, mai mult decat oricand, echipa Magister Software este consolidata la nivel national. Suntem o echipa de profesionisti si sunt foarte optimist in legatura cu viitorul programului nostru de parteneriat, cu atat mai mult cu cat anul 2016 este unul incarcat de provocari, datorita modificarilor legislative: reducerea TVA si schimbarea caselor de marcat cu unele mai noi si mai performante”, a declarat Dor Bujor Padureanu, director general Magister Software.

Despre SmartCash Retail Management System
Implementata in peste 6000 de unitati comerciale si numarand o comunitate de peste 35.000 de utilizatori, solutia SmartCash Retail Management System, dezvoltata de Magister, este, in prezent, cea mai raspandita platforma software pentru retail din Romania. Platforma se adreseaza atat comerciantilor independenti, furnizorilor de produse si servicii din HoReCa, cat si retelelor comerciale cu un numar mare de puncte de prezenta, in continua expansiune si cu o larga raspandire teritoriala.

Despre Magister Software
Infiintata in 2002 si avand capital integral romanesc, compania Magister Software s-a afirmat drept cel mai dinamic dezvoltator si furnizor de solutii la cheie pentru retail din Romania, specializandu-se in managementul eficient al unitatilor comerciale mici si mijlocii. In cei 13 ani de activitate, Magister a fost partenerul principal in dezvoltarea si implementarea unor proiecte de anvergura pentru mari lanturi de magazine din retailul romanesc de proximitate.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram