EUROPA PENTRU TINEri

În data de 14 mai 2018 a avut loc ultimul eveniment din cadrul proiectului Erasmus+ “The Power of Words” coordonat de Asociația Be You și finanțat din fonduri UE, care s-a desfășurat printre tineri, acolo unde este locul său și al programului Erasmus+. Conferința de final a fost denumită sugestiv ”EUROPA PENTRU TINEri” și a fost găzduită de Colegiul Național Constantin Carabella din Târgoviște cu participarea elevilor, a cadrelor didactice și a conducerii instituției. Am ales să desfășuram conferința non-formal și a debutat cu o un joc de nume care a destins atmosfera, urmând o dicuție interactiva despre Uniunea Europeană unde am punctat evenimentele importante din istoria, prezentul și viitorul Uniunii Europene. În cadrul evenimentului am prezentat rezultatele și impactul proiectului “The Power of Words” prin vizionare de videoclipuri, campania împotriva DIU și poze din proiect, precum și obiectivele acestuia:

-creșterea nivelului de cunoștințe și dezvoltarea competențelor necesare în recunoașterea, în modul de acțiune și combatere a discursului instigator la ură;

-sensibilizarea tinerilor cu privire la consecințele negative ale discursului de ura din mediul offline și online;

-identificarea de activități nonformale concrete desfășurate în contextual discursului de ură;

-dezvoltarea cooperării între  organizațiile participante prin schimbul de experiență cu privire la politicile locale, regionale și naționale și modalități de implicare a organizațiilor în îmbunătățirea politicilor privitoare la combaterea acestui fenomen.

De asemenea, am prezentat programul Erasmus+ și oportunitățile oferite de Uniunea Europeană tinerilor.

Evenimentul s-a încheiat cu un concurs de întrebări care a testat atenția si implicarea tinerilor pe parcursul activităților și cu decernarea premiilor și diplomelor. Locurile I, II, III au fost premiate cu materiale personalizate despre proiectul “The Power of Words” și materiale informative despre Uniunea Europeană.

Aducem mulțumiri Agenției Naționale Erasmus+ România, Fraternitas Polonia, Young Effect Association Italia, Associacion Building Bridges Spania, Akdeniz Egitim ve Kalkindirma Dernegi Turcia, Colegiului Național Constantin Carabella, Colegiului Național Constantin Cantacuzino, Primăriei Municipiului Târgoviște, Primăriei Comunei Aninoasa, Centrului de Cultura Aninoasa, Complexului Muzeal Curtea Domnească, instituțiilor de presă, voluntarilor, oamenilor care au înțeles scopul nostru și ne-au sprijinit necondiționat fără să stea pe gânduri și celor peste 300 de participanți direcți la evenimentele din cadrul proiectului (tineri din Turcia, Italia, Spania, Polonia și România) pentru susținerea oferită pe întreaga durată de implementare a proiectului.

Misiunea, campaniile declanșate și mesajul proiectului vor merge mai departe purtate de toți cei implicati, de site-ul dedicat proiectului – http://beyou.ml/ro/ThePowerOfWords , clipul campaniei de conștientizare – https://www.youtube.com/watch?v=CeyQ-n4_woY  și viitoare proiecte la care deja lucrăm.

~Hate erases people. Your words…your responsibility!~