Educația financiara a antreprenorilor români o problema spinoasa

11 aprilie 2016

Educație financiară pe cont propriu

Percepția asupra propriilor cunoștințe financiare este una optimistă: aproape 42% dintre respondenți consideră că au un nivel de educație financiară de nota 7 și 8, pondere practic egală cu aceea a respondenților care și-au acordat note între 3 și 6 (41%). Acesta ar putea fi un efect al lipsei de resurse: în marea lor majoritate, românii sunt autodidacți în materie de educație financiară – peste 58% se informează căutând pe internet sau citind articole de pe site-uri de specialitate. 46% citesc cărți de specialitate și de educație personală care ating subiectul, 40% discută cu persoane cu experiență (prin mentoring, coaching și învățare individuală), iar 36% citesc publicații economice și financiare. Doar ceva mai puțin de un sfert dintre cei chestionați s-au referit la educația formală (workshopuri și sesiuni de training); vestea bună este însă că doar 12% dintre respondenți au declarat că nu alocă deloc timp educației financiare.

Educația financiară nu e văzută ca investiție

Având în vedere importanța acordată la nivel declarativ educației financiare, este o surpriză faptul că românii nu par să considere aceste competențe drept o investiție în propria persoană: peste jumătate dintre cei chestionați (54%) nu ar aloca mai mult de două ore pe săptămână pentru propria educație financiară. De asemenea, o majoritate zdrobitoare a respondenților, de peste 65%, nu ar cheltui mai mult de 100 de euro pe lună pentru un program de dezvoltare a abilităților financiare, chiar dacă ar avea garanția banilor investiți. Totuși, ceva mai bine de 30% ar ridica nivelul sumelor cheltuite pentru educația financiară la 100-500 de euro. În cele din urmă, metodele preferate de învățare sunt workshopurile interactive cu traineri și specialiști cu experiență (64%) și e-learning-ul (61%).

Contact:

• László Pacsó, fondator și coordonator de proiecte Business Days (+40-745-080802), [email protected]

• Alexandru Chirilă, director general Profit Point (+40-786-165 559), [email protected]

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram