Echilibrarea roților: cele mai importante aspecte

17 octombrie 2021
Autor:
WEBDESK

Echilibrarea roților reprezintă un aspect foarte important pentru a putea circula în condiții de siguranță, iar despre această operațiune ne-am propus să vorbim și noi în rândurile următoare. Descoperă ce presupune, de fapt, echilibrarea roților și tot ce trebuie să știi despre importanța acestui aspect:

Ce presupune echilibrarea roților

Activitatea de echilibrare a roților presupune ajustarea diferențelor de greutate pe care o roată le poate avea. Atunci când o anvelopă nu este corect echilibrată, deplasarea se va face în mod neuniform, iar astfel va apărea și disconfortul în timpul condusului. În plus, dacă vei circula cu mașina fără să te fi ocupat de echilibrarea roților, anvelopele se vor uza înainte de termen.

Cum se face echilibrarea roților

Atunci când constați că roțile mașinii tale nu mai sunt bine echilibrate, va trebui să mergi într-o vulcanizare sau într-un service care îți oferă posibilitatea de a opta pentru lucrarea de echilibrare a roților. Pentru ca roțile să fie perfect echilibrate, acestea vor fi demontate de pe mașină iar mai apoi vor fi introduse într-o mașinărie special concepută pentru echilibrare.

Această mașinărie va învârti roțile la viteze mari, întocmai pentru a detecta lipsa echilibrării. Pentru a remedia dezechilibrele, se vor utiliza mici bucăți de plumb pe roți, astfel încât să se obțină un echilibru perfect.

Când trebuie să echilibrezi roțile mașinii tale

De regulă, echilibrarea roților este necesară în urma uzurii de zi cu zi sau, în anumite cazuri, în urma unor probleme cu care anvelopele vin încă din fabrică. În plus, dacă partea de suspensie a mașinii tale prezintă un grad înalt de uzura, cel mai probabil va fi mai des necesară o echilibrare a roților. Iar această lucrare va mai fi necesară și atunci când anvelopele sunt supuse unor șocuri mari, așa cum se întâmplă atunci când dai într-o groapă sau lovești o bordură.

Atunci când este necesară echilibrarea roților, vor apărea vibrații cu cât circuli cu viteză mai mare. Vibrațiile se simt în volan atunci când roțile de pe față sunt dezechilibrate și în scaun atunci când problema este în rândul roților din spate.

Se recomandă echilibrarea roților ori de câte ori primești astfel de semne, precum și atunci când îți montezi anvelope noi pe mașină. De asemenea, specialiștii recomandă o verificare a echilibrului roților la cel puțin 10-15.000 de km parcurși.

Acestea sunt așadar cele mai importante lucruri pe care trebuie să le cunoști despre echilibrarea roților mașinii tale.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram