fbpx

Duo cu renume international evalueaza proiectele participante la un concurs european de design

Stine Gam și Enrico Fratesi care alcătuiesc duo-ul danezo-italian cunoscut sub numele de GamFratesi, au cunoscut din proprie experiență cât de dificil este pentru tinerii designeri să debuteze în carieră. De aceea, au susținut cu entuziasm să participe în calitate de membri ai juriului la concursul VELUX International Design Award pentru care perioada de înscriere se încheie la finalul acestui an.
O oportunitate pentru descoperirea de talente
“Concursurile de design sunt exterm de importante,” afirmă Fratesi, “pentru că oferă accesul studenților designeri către companiile comerciale. Cine are idei bune – însă nu dispune de relații sau bani pentru a le susține – are ocazia prin aceste concursuri de a-și etala talentul și de a dezvolta relații de colaborare cu diverși producători privați. Chiar și cei care nu câștigă premii beneficiază de experiența acumulată cu această ocazie.”
Cei doi designeri și-au făcut debutul în domeniu tocmai în urma unui astfel de concurs. De la începutul carierei și până în prezent lucrurile s-au derulat cu rapiditate pentru GamFratesi. Chiar dacă sunt încă tineri, și-au câștigat o poziție solidă în industrie și semnează deja colecții de mobilier create împreună cu firme ca Ligne Roset, Casamania și Gubi.
“Concursul VELUX International Design Award este interesant pentru noi pentru că ne provoacă să privim din alt unghi obiecte pe care le vedem zilnic în locuințe și birouri. Într-adevăr, rulourile decorative și parasolare au o funcție importantă într-o încăpere – ele controlează accesul luminii naturale în interior și ne ajută să stabilim granițele dintre mediul interior și cel exterior. Mai mult decât atât, ele au potențialul de a facilita interacțiunea armonioasă dintre lumină, mobilă, materiale și texturi.”
Abordări diferite în fiecare tară europeană
Având naționalități europene diferite, cei doi designeri înțeleg faptul că abordările și interpretările cu privire la rulouri și jaluzele pot fi diferite în funcție de țară. ”Soarele este foarte puternic în sudul Europei, așa că produsele parasolare sunt o necesitate pentru filtrarea luminii. Tot aici, există și tradiția de a proteja vizual interiorul unei locuințe. În Scandinavia în schimb, lucrurile stau invers. Ferestrele de dimensiuni mari sunt stipulate prin lege, iar oamenii sunt mult mai obișnuiți să își deschidă vizual locuințele către exterior – atât din punct de vedere arhitectural cât și social.”
GamFratesi speră că acest concurs organizat la nivel european să expună pe larg tradițiile și experiențele diferite privind utilizarea produselor decorative sau de protecție solară deoarece studenții vor explora și prezenta idei care se nasc din propriile experiențe. În plus, sunt nerăbdători să cunoască ideile noi care se vor naște cu această ocazie, tinerii designeri fiind mult mai puțin influențați de ideile preconcepute referitoare la rulouri decorative și parasolare în țările de origine. Se prevăd soluții complet noi și inovative.
“Noi nu credem neapărat în curente,” a continuat Fratesi, “însă existe linii de dezvoltare care par să conducă în aceeași direcție. Una dintre acestea se referă la calitate în mod special. Criza economică recentă ne-a făcut să ne dorim produse care durează mai mult și să alegem acum mai mult ca înainte produse de o calitate superioară. O altă direcție pe care am observat-o este cea de revenire la materiale naturale și de simplificare. Materialele și culorile naturale – în comparație cu cele glossy – sunt tot mai des întâlnite în cazul textilelor.”
Regândirea modelelor de rulouri decorative și de protecție solară
Conform celor declarate de reprezentanții VELUX, concursul VELUX International Design Award exprimă înclinația continuă a companiei de a experimenta în vederea dezvoltării de noi produse. Compania VELUX se bazează pe ideea originală că un experiment este mai util decât o mie de păreri. Se speră ca prin acest concurs, vom vedea modul în care cea mai nouă generație abordează redefinirea rulourilor decorative și parasolare prin experimentare. În plus, se dorește ca tinerii designeri să învețe cât mai mult în urma punerii în practică a creativității lor într-un mod liber și în limita unor cerințe clare.
Concursul VELUX International Design Award va evalua proiectele participante prin prisma a patru criterii: inovație, calitatea vieții, sustenabilitate și potențial de aplicabilitate.
“Calitatea vieții este un aspect foarte important pentru un designer, ” crede Fratesi. “Vrem să creăm obiecte care să îi facă pe oameni să se simtă bine. Sustenabilitatea este un element esențial care trebuie inclus în produs; nu înseamnă neapărat că se vor folosi doar materiale reciclabile, însă materiile prime trebuie folosite astfel încât reziduurile să fie minimizate iar refolosirea materialelor să fie maximizată. Inovația vine din inimă și credem că mulți studenți se vor gândi nu doar la noi materiale ci și la noi forme și mesaje cu înțelesuri inedite care vor aduce un suflu fresh. Potențialul de aplicabilitate, de valorificare este un aspect unde studenții designeri nu au acumulat exteriență, însă va fi rolul juriului să îl descopere și să îl evalueze.”
“Având participanți din întreaga Europă, ne așteptăm ca acest concurs să propună noi modele revoluționare de rulouri decorative și parasolare”, concluzionează Fratesi. ”Cine știe, este posibil ca unii dintre studenți sa vina cu o perspectiva noua asupra modului nostru de a privi de interior spre exterior si din exterior in interior! ”
Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați:
Materiale de presă
Accesați VELUX Media Centre la adresa press.velux.com pentru a descărca informații, filme, fotografii și alte material de presă.
Urmăriți-ne pe twitter.com/velux și facebook.com/velux precum și pe site-ul oficial al VELUX International Design Award designaward.velux.com și designaward.velux.com/community.