Dr Wargha Enayati intra în acționariatul Intermedicas și aduce un aport în dezvoltarea companiei de câteva sute de mii de

Cu peste 20 de ani de activitate pe piața serviciilor medicale din România, dr. Enayati este recunoscut pentru abilitatea de a crea și a susține businessuri inovatoare, cu potențial de dezvoltare. „Intermedicas este de asemenea un start-up care împreună cu alte proiecte medicale pe care le am în derulare și cu foarte mare potențial de dezvoltare vor crea sinergii care vor conduce la inovații și la servicii medicale de top”, a declarat dr. Wargha Enayati.

Această schimbare la nivel de acționariat nu va aduce modificări la nivelul responsabilităților acționarilor deja existenți. Activitățile pe segmentele de retail și de corporate ale companiei rămân în responsabilitatea Anei-Maria Marian, iar relația cu pacienții va fi gestionată în continuare de dr. Dan Mitrea, din poziția de director medical.

„Dintotdeauna am interacționat cu persoane aflate în situații medicale complicate care căutau recomandări și direcții cu privire la medicul cel mai potrivit pe care ar trebui să îl consulte. Din dorința de a le oferi cele mai bune răspunsuri, am considerat că am nevoie de acces direct la cei mai buni medici. Apropierea de Intermedicas a venit, așadar, firesc, ca un răspuns la dorința mea de a sprijini pacienții care îmi cereau sfatul. Mă bucur să regăsesc aici foști colegi din Regina Maria și o echipă de management cu care împărtășesc valori comune în ceea ce privește actul medical și grija față de pacient”, spune dr. Wargha Enayati.

„Suntem onorați că în doar câțiva ani de la înființare structura de acționariat a Intermedicas se îmbogățește cu o figură atât de reprezentativă, un pionier al sistemului medical din România. Know-how-ul și viziunea de business pe care dr. Wargha Enayati o promovează ne vor ajuta să cultivăm în continuare conceptul de second opinion la noi în țară, să creștem gradul de educare medicală a pacienților, să conștientizeze că acesta este un drept al lor și un serviciu care le poate salva viața. Am colaborat anterior timp de zece ani cu dr. Enayati și mă bucur că împărtășim aceleași valori și un scop comun: schimbarea experienței medicale în România, ca serviciu adus întregii comunități”, spune Ana-Maria Marian, CEO Intermedicas.

„Anul trecut a fost cu precădere unul în care ne-am concentrat pe optimizarea business-ului și a ofertei de produse și servicii. Pe lângă noua divizie de Tumor Board pentru tratamentul pacienților oncologici, am dezvoltat și gama de produse adresate companiilor, astfel că în colaborare cu Sanador, Spitalul Monza, Centrele Medicale Medsana, Centrul Medical Academica și Metropolitan Hospital am lansat la începutul acestui an pachete de concierge medicine, un produs în premieră de care beneficiază deja peste 600 de angajați”, adaugă Ana-Maria Marian.