Decathlon lanseaza o noua ediție Trocathlon – târgul de articole sportive second hand destinat pasionaților de sport

4 martie 2015

Trocathlon este un târg de articole și echipamente sportive second hand, aflate în stare bună, dintr-o gamă variată de discipline sportive, la care clienții interesați participă gratuit, beneficiind de consilierea permanentă a specialiștilor Decathlon. Sunt acceptate articole sportive de la diverși producători, nu doar cele achiziționate din magazinele Decathlon.

“Dorința noastră este să facem sportul accesibil tuturor. În acest sens, venim în sprijinul clienților noștri și îi ajutăm să vândă articolele sportive pe care nu le mai folosesc. De asemenea, clienții care doresc să cumpere o bicicletă, o bandă de alergare, o pereche de role sau alte produse de sport de la un alt pasionat pot verifica produsul înainte de a-l cumpăra, acestea fiind expuse într-un spațiu special amenajat în fiecare magazin Decathlon. Pentru a ne asigura că totul se desfășoară în condiții optime, depunerea articolelor este condiționată de încheierea unui contract și de semnarea unui regulament, iar produsele sunt verificate de specialiștii noștri. Articolele propuse spre vânzare trebuie să fie în stare bună de funcționare pentru a fi considerate eligibile”, declară reprezentantul Decathlon.

Participanții își pot vinde produsele sportive pe care nu le mai folosesc, cu mențiunea ca acestea să fie în stare funcțională. Conform regulamentului, clientul care dorește să vândă vine cu produsul în magazin, stabilește împreună cu un specialist Decathlon un preț care să-i crească șansele de vânzare și îl lasă la magazin pe toată perioada târgului. Produsul este depozitat în condiții sigure, iar dacă se vinde, clientul va fi anunțat imediat și va primi de la Decathlon un voucher cu valoarea prețului de vânzare. Dacă nu se vinde, îl poate lua înapoi sau poate decide să îl doneze unei asociații caritabile. Lista produselor care nu sunt acceptate la vânzare este disponibilă pe pagina campaniei de pe site-ul Decathlon.
Decathlon oferă, de asemenea, suport și consiliere de specialitate celor care doresc să cumpere articole și echipamente sportive la un preț foarte mic. Clientul are posibilitatea de a achiziționa produsul la prețul cerut de vânzător fără alte comisioane.

Pe 12 aprilie, în ultima zi a târgului, toate produsele sunt reduse cu 20%. Decathlon organizează de două ori pe an târgul Trocathlon, destinat expunerii de articole și echipamente sportive utilizate și vânzării acestora.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram