De acum prin PayPoint se pot plati si facturile emise de Compania Apa Brasov

3 februarie 2015

Pentru a efectua o plată, clientul trebuie doar să se prezinte cu factura în cel mai apropiat magazin în care se găseşte un terminal PayPoint. Procesul este simplu: vânzătorul scanează codul de bare de pe factură, clientul plăteşte suma în numerar şi primeşte un exemplar al chitanţei cu detaliile tranzacţiei (data plăţii, suma, locaţia, furnizorul etc). Întreaga operaţiune este foarte rapidă, sigură şi reduce considerabil timpul alocat plăţii facturilor. În plus, comisionul este zero!

„Acest parteneriat contribuie semnificativ la consolidarea poziţiei PayPoint în centrul ţării şi confirmă eforturile depuse pentru a ajunge aproape de un număr cât mai mare de consumatori. Locuitorii judeţului Braşov utilizează de ani de zile, cu încredere, sistemul PayPoint pentru o gamă variată de plăţi; ne bucură faptul că acum le putem pune la dispoziţie reţeaua noastră şi pentru plata facturilor emise de Compania Apa Braşov. Astfel, de acum un singur drum la PayPoint rezolvă problema tuturor facturilor de utilităţi!”,a declarat Mugur Dogariu, Managing Director, PayPoint România.

„Suntem încântaţi că începând cu luna februarie 2015 oferim clienţilor Companiei Apa Braşov o nouă modalitate de plată prin intermediul terminalelor PayPoint, ce va asigura un mijloc comod de achitare a facturilor de apă”, au declarat reprezentanţii Companiei Apa Braşov.

Pe lângă plata facturilor ce aparţin Companiei Apa Braşov, locuitorii judeţului îşi pot plăti prin intermediul terminalelor PayPoint şi contravaloarea rovinietei, facturile de gaz, curent electric, facturile emise de operatorii de telefonie, internet şi cablu sau ratele, pot realiza încărcarea electronică a cartelelor telefonice şi pot efectua chiar transferuri de bani interne şi internaţionale, în magazinele PayPoint selectate.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram