CURS PRACTIC: Afla cum poţi gasi soluţii inovatoare la probleme complexe atât în viaţa profesionala cât şi în cea personala

9 ianuarie 2015

Avantajele deprinderii unor tehnici din domeniul creativităţii şi al inovaţiei sunt esenţiale pentru perioada istorică pe care o traversăm. La fiecare şase luni, capacitatea de stocare a computerelor se dublează, tehnologia ajungând astfel la un ritm de dezvoltare fără precedent. De la vânzări şi comunicare cu piața, la marketing şi procese interne de lucru sau control, în orice proces intern sau extern al companiei se poate inova şi aduce îmbunătăţiri. Nu există limite!

Concord Communication împreună cu unul dintre cei mai populari traineri români, Cătălin Ionescu MSc, MBA, organizează un curs practic, de dezvoltare a unora dintre cele mai complexe şi necesare abilităţi: creativitatea şi inovaţia. Evenimentul are loc în două sesiuni, miercuri, 18 februarie sau sâmbătă, 21 februarie, începând cu ora 9.00, la Grawe Building, Strada Vulturilor, nr. 98, Bucureşti.
Cursul se adresează tuturor persoanelor interesate de dezvoltarea personală şi profesională, persoane care prin natura activităţilor pe care le desfăşoară au nevoie de creativitate (persoane care lucrează în departamentele de inovaţie, în companii de IT, publicitate, în mass-media, educaţie, tehnologie etc.) sau chiar tineri care se pregătesc pentru profesii care implică creativitatea.
Pe scurt, este cursul la care trebuie să participi dacă vrei să afli cum poţi genera noi idei, gândind diferit şi creativ; cum poţi găsi soluţii inovatoare la probleme complexe, atât în viața profesională, cât şi în cea personală sau cum poţi încuraja creativitatea în echipa pe care o conduci.

Pe lângă diploma de participare, cursanţii vor primi cartea de referinţă “Arta de a acţiona’’ de Stephen Bungay (preţ de vânzare - 42 lei), GRATUIT.
Locurile sunt limitate. Pentru mai multe detalii despre înscriere, program şi temele abordate ne găsiți aici: [email protected], : 0729 990 536.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram