Cum identificăm stările depresive la adolescenți?

Despre depresie, în general, găsim în multitudinea de articole, cărți și alte izvoare informative, de aceea în acest articol mă voi referi nemijlocit la episoadele depresive și identificarea acestora la adolescenți.

Episoadele depresive pot fi medii, ușoare și majore.

Episodul depresiv ușor reprezintă o intensitate mică a simptomelor adolescentului. Acesta poate întâmpina dificultăți în activitățile școlare și sociale, nu are poftă de mâncare și poate avea insomnie cu două ore înainte de ora de trezire obișnuită.

Episodul depresiv mediu reprezintă o intensitate medie a simptomelor, cu întâmpinarea dificultăților în actitivăți, socializarea devenind o corvoadă. În acest caz, adolescentul prezintă o inhibiție psihomotorie severă, iar insomnia este accentuată.

Episodul depresiv major se caracterizează printr-o intensitate avansată a simptomelor depresive. Adolescentul se inhibă maxim din punct de vedere comportamental, nu participă la activități, refuză să mănânce sau să bea apă, nu doarme. Are un grad intensificat de anxietate și trăiește numai cu gânduri suicidale.

Vorbind mai multe despre episodul depresiv major, cel puțin cinci din următoarele simptome trebuie să fi fost prezente într-o perioadă de două săptămâni și să fi provocat o schimbare a stării interioare:

  1. Starea depresivă persistă practic toată ziua, de exemplu adolescentul se simte trist sau inutil.
  2. Lipsa totală din activități.
  3. Pierderea sau creșterea în greutate, de exemplu într-o lună cu peste 5%.
  4. Insomnie sau somnolență accentuată.
  5. Agitație sau lentoare psihomotorie.
  6. Oboseală/pierdere de energie.
  7. Sentiment pronunțat de devalorizare.
  8. Culpabilitate în exces.
  9. Stagnarea aptitudinii de concentrare.
  10. Gânduri suicidale, tentativă de suicid, sau chiar un plan precis de sinucidere.

Atunci când vorbim despre un copil/adolescent, lentoarea psihomotorie este simultan motorie și ideatică, gesturile sunt lente, mimica este săracă și încetinită și, esențial, adolescentul poartă rar masca depresiei pe care o vedem la un adult. De exemplu, la un adolescent fruntea nu va fi încruntată, nu va fi abătut. În schimb, el poate fi încăpățânat sau interiorizat, indiferent, tăcut și răspunzând monoton atunci când va fi întrebat.

În plan ideatic se observă o încetinire a răspunsurilor la întrebările adresate, se pierde fluiditatea gândurilor și, în genere, se observă o sărăcire în gândire.

Adolescentul este copleșit de idei fixe și permanente, cum ar fi: „Sunt inutile!” „Nu voi putea să realizez niciodată nimic!” „Eu sunt vinovat/ă!” „Nimeni nu mă iubește!”.

Starea depresivă este foarte rar exprimată, dar poate fi ușor observată și depistată dacă este analizat comportamentul adolescentului. De exemplu, acesta nu va manifesta interes pentru școală, nu se va implica și nu va lega prietenii cu semenii săi, nu va fi interesat de vreo activitate sportivă sau alte activități culturale obișnuite. Este important să facem diferența între iritabilitate și impulsivitate, în adolescență.

  • Iritabilitatea nu este altceva decât un simptom relațional, de exemplu atunci când subiectul interacționează cu cineva, excitația poate crește până când acesta devine agresiv.
  • Impulsivitatea este legată mai mult de intoleranța față de restricții și frustrări. Aceasta este mai degrabă o tulburare a personalității și ea se manifestă mai timpuriu.

Cât despre “gândurile negre”, acestea sunt frecvente, începând de la gândul „Pentru ce să mai trăiesc” și până la dorința de a muri sau a se sinucide. Îndeplinirea actului poate fi des întâlnită, fie din cauza că adolescentul vrea sa se debaraseze de aceste gânduri, fie că cedează psihic.

A nu se ignora dificultatea de concentrare și atenție, tipice pentru un episod depresiv, care atrag după sine dificultatea de a se adapta în mediul școlar și pe care părinții, profesorii, prietenii, sau chiar adolescentul, le numesc „lene”. Mai mult, stările depresive cauzează și probleme de memorie.

Frecvente sunt și tulburările de somn și cele de alimentație. Subiectul poate prezenta dificultatea de a dormi sau invers, somnul prea lung. La fel, adolescentul poate avea un comportament anorexic, manifestat prin pierderea apetitului față de mâncare, sau invers- unul bulimic.

Elementele psihotice se pot observa în formele cele mai grave, care se pot manifesta sub forma unor idei delirante.

Ansamblul acestor simptome este stabil și cu o durată de timp mai mare, iar manifestările depresive sunt pe primul plan. Aceste simptome duc la o stare pe care adolescentul și cei din anturajul său o percep ca fiind foarte diferită de comportamentul său obișnuit: „Nu-l mai recunoaștem”, „Nu mai este același…”.

Psihologii Daniel Marcelli și Elise Berthaut dau o descriere clară a simptomelor depresiei de inferioritate și a depresiei de abandon:

“Depresia de inferioritate se manifestă prin diminuarea stimei de sine și prin complexe de inferioritate. Depresia de abandon a fost evocată pentru prima dată de către Masterson (1986, 1989), așa-numita depresie borderline, sau depresie-limită. Această formă de depresie se referă la adolescenții care trec la act mai ales prin gesturi auto- sau hetero-agresive. Elementul caracteristic constă în faptul că, în cazul în care condițiile externe permit împiedicarea adolescentului de a trece la act, se observă că acesta devine deprimat, se prăbușește. El începe să plângă adesea, resimte un profund sentiment de gol, de prăbușire, de abandon. Această depresie se observă mai des la adolescenții care au un trecut marcat de lipsuri sau abandon.”

Dacă sunt observate aceste comportamente și semne care ar caracteriza un episod depresiv la o persoană adolescentă din anturajul dumneavoastră, este bine să discutați cu el, să-l înțelegeți și să-i acordați sprijin moral. Părinții trebuie să pătrundă în universul copilului și să manifeste interes față de tot ce face și cu ce ar dori el să se împărtășească, să-l laude și să-l facă să înțeleagă că el este important, iar ceea ce face și pentru ce manifestă interes este bine venit.

În cazurile excepționale în care părinții, frații sau alte persoane apropiate ale adolescentului nu pot face față, este recomandat consultul unui specialist, psiholog, care îl va ajuta să iasă din această stare cu propriile forțe și convingeri.

Autor:
Valentina Ciobanu – psiholog