Cum găsești subiecte pentru comunicate de presă sau ce comunici atunci când crezi că nu ai nimic de comunicat?

Vorbeam într-un articol anterior despre cum „cu un comunicat de presă nu se face primăvară”. Într-adevăr găsirea subiectului reprezentativ, documentarea și redactarea primului comunicat de presă este o provocare majoră, după care ai tot dreptul de a răsufla ușurat(ă), dar este abia o mică parte din ceea ce te așteaptă în continuare, menținerea „ștachetei” sau chiar ridicarea ei cu întreținerea comunicării și a vizibilității brandului pe care îl reprezinți, indiferent că este vorba de un startup, de o companie locală, de o multinațională sau de un ONG.

Cum poți întreține comunicarea și atenția publicului țintă? Simplu, cu subiecte interesante și relevante pentru imaginea brandului și sectorul sau industria în care activează compania pe care o reprezinți. Aceste subiecte pot veni „automatdin interior și pot fi pe lansarea unui nou produs, demararea, progresul și finalizarea unei investiții, o acțiune de responsabilitate socială, o performanță notabilă (în afara orelor de program) a unui angajat (ex. alergarea unui maraton în scop caritabil), un sondaj, o cercetare, o statistică „proaspătă” despre industria în care activează compania, anunțul performanțelor financiare sau de vânzări, etc. În cazul companiilor mari acest gen de subiecte vin la „foc automat”, dar companiile mici și medii nu lansează în fiecare zi un produs nou, iar proiectele de investiții și dezvoltare sunt mai rare, așa că aici intervine creativitatea, generarea de subiecte care să atragă atenția și să mențină vizibilitatea.

Să revenim la întrebarea din titlu „ce comunici atunci când ți se pare că nu ai nimic de comunicat?”. În primul rând, doar ți se pare că nu ai nimic de comunicat, că în jurul companiei tale nu se întâmplă niciun eveniment care ar putea genera interes. Vorba anglo-americanului „think outside the box”, uite-te cu atenție în jur și, cu siguranță subiectul ți se va arăta. Câteva posibile abordări ale vânătorii de subiecte ar putea fi:

  • Actualitatea cotidiană, știrile momentului – pot fi contextul perfect pentru a genera un subiect, respectiv o opinie, o poziție sau chiar o părere specializată a unui om din cadrul companiei.

  • Actualitatea specializată – comentariu cu privire la o inovație din nișa sau industria companiei tale.

  • Studii – studiile sunt întotdeauna binevenite, așa că urmărește comportamentul clienților companiei tale, urmărește graficele de vânzări și identifică un element care ar putea deveni subiectul unui comunicat de presă și, implicit a unei știri. De exemplu, dacă ești un magazin online de produse IT, poți să generezi un subiect care ar putea să sune cam așa: „x% dintre cumpărăturile de Black Friday au constat în laptopuri de clasă medie, în timp ce anul trecut românii cumpărau laptopuri entry-level, de unde reiese o creștere a nivelului utilizatorului care are nevoie de performanțe sporite.”

  • O caracteristică interesantă a site-ului despre care nu s-a mai vorbit – site-ul companiei s-ar putea să aibă ceva care poate oferi un plus de valoare clienților și clienților potențiali, dar aceștia nu cunosc această opțiune, așa că nu ar strica să o promovezi.

Generarea de subiecte pentru comunicate de presă în momente de „secetă” este o provocare pentru orice PR-ist, dar aici intervine creativitatea și flerul care deschid comunicarea, o fac interesantă și îi păstrează continuitatea.