Cum alegi avocatul de drept civil competent care să te reprezinte

15 noiembrie 2019
Autor:
HAPPY ADVERTISING

Trecem prin multe momente în care avem nevoie să fim reprezentanți în fața instanței, fie că sunt în poziția persoanei care a fost dată în judecată, fie că am făcut noi acest pas din diferite considerente. Alegerea unui avocat reprezintă o responsabilitate importantă, înaintea acestui pas fiind necesară o documentare potrivită și căutarea persoanei care este cea mai potrivită pentru problema cu care ne confruntăm. Nu doar în astfel de cazuri trebuie să apelăm la un avocat, ci în permanență, pentru a evita anumite probleme care pot apărea și care ne pot costa foarte mult din toate punctele de vedere.

Nu doar tarifele sunt cele mai importante în acest pas, ci trebuie să respectăm mai multe indicații care să ne conducă la un avocat drept civil cu experiență și în care ne putem încrede în diferite situații.

Criterii de alegere a unui avocat de drept civil

  • Alege un avocat care-și iubește meseria

La fel ca în oricare alt domeniu, persoanele care sunt pasionate de ceea ce fac vor avea cele mai bune rezultate și își vor da cel mai mult interesul. Un avocat drept civil va lupta pentru ca procesul să fie dus la bun sfârșit în favoarea clientului pe care îl reprezintă. În această categorie se află oamenii care au succes în domeniul în care activează și își doresc cel mai mult ca rezultatul să fie unul pozitiv. De asemenea, chiar și atunci când nu ești în situația de a trece printr-un proces, un astfel de avocat este omul potrivit cu care să te consulți în problemele de zi cu zi.

  • Este indicat să facă parte din baroul local

Atunci când apelăm la serviciile unui avocat drept civil din altă localitate, pentru fiecare deplasare pe care acesta o poate avea în interesul reprezentării tale va trebui să achiți costul transportului. Pot apărea și anumite situații în care costurile cazărilor trebuie acoperite tot de client, în cazul în care serviciile avocatului nu se pot desfășura doar pe o singură zi. Putem evita aceste cheltuieli căutând un avocat care aparține baroului local.

  • Fii cât se poate de deschis cu avocatul tău

Nu trebuie să ai rețineri sau să ascunzi anumite lucruri pentru că acestea se pot întoarce împotriva ta. Un avocat de drept civil profesionist nu te va judeca pentru ceea ce ai făcut, ci va căuta soluții prin care să argumenteze fiecare pas făcut de tine. Chiar dacă sunt lucruri nefavorabile și uneori rușinoase, avocatul trebuie să cunoască toate datele problemei pentru a ajunge la soluția favorabilă.

Este de preferat să ne putem baza pe serviciile unui profesionist din domeniul avocaturii și să nu ajungem în situații de ultim moment în care trebuie să acceptăm orice ofertă din criză de timp. Cu cât relația ta cu un avocat de drept civil este de lungă durată, cu atât acesta îți va cunoaște calitățile și povestea și va putea să te reprezinte cu o rată mai mare de succes într-un eventual proces.

Daca esti in cautare de avocat, cabinetul de avocatura avocat-musat.ro iti sta la dispozitie.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram