Cum a ajuns Huawei Mate 20 Pro al doilea cel mai bine vandut telefon din lume

8 octombrie 2019
Autor:
Ori-cine

Când șefii Huawei anunțau, în urmă cu câțiva ani, că vor să ajungă producătorul numărul 1 din lume de telefoane mobile, probabil nimeni nu i-a luat în seamă. An de an, însă, chinezii au urcat în topul vânzărilor și, în acest an, au reușit în sfârșit să detroneze Apple de pe locul 2 mondial. Momentan, Huawei mai are doar Samsung în fața sa, dar acum nimeni nu mai râde.

 

Chinezii nu au ajuns în top vânzând doar telefoane ieftine și mizând doar pe piețe emergente, precum China sau India. Huawei face unele dintre cele mai bune telefoane din lume. Iar Huawei Mate P20 Pro este unul dintre cele mai bune exemple. Nu degeaba Huawei Mate P20 a fost al doilea cel mai vândut telefon al anului trecut, la nivel mondial, cu 16 milioane de unități vândute.

 

Cu Huawei Mate 20 Pro, lansat anul trecut, producătorul chinez a făcut pasul către tehnologia de fabricație pe 7nm, aducând un plus semnificativ de performanță față de seria P 20. Procesorul Kirin 980 a venit cu 8 nuclee, în sistem 2 2 4. Mai exact, două dintre nuclee, Cortex-A76 lucrează la 2,6 GHz, alte două A76 lucrează la ”doar” 1,92 GHz, în timp ce patru nuclee Cortex-A55, la 1,8 GHz.

Așa au reușit chinezii să realizeze un smartphone ultra-rapid, care nu se agață la niciun task, oricâte resurse ar consuma acesta. Huawei Mate20 Pro se mișcă foarte bine atât în sistemul de operare cât și în aplicații. Asta și pentru că procesorul Kirin 980 a adus un plus de performanță de 75% pe partea de procesor și 46% pe partea grafică, lăudându-se și cu îmbunătățiri masive ale eficienței bateriei.

 

Huawei Mate20 Pro a adus și viteze de transfer teoretice de 1,4Gbps, prin implementarea variantei LTE-A Cat21. Spre comparație, telefoanele cu care Huawei Mate 20 Pro concura direct aveau Cat16 (iPhone XS Max) respectiv Cat18 (Samsung Galaxy Note 9).

 

Telefonul a venit cu 128GB spațiu de stocare și 6GB RAM, spațiul de stocare putând fi extins cu până la 256GB printr-un card de memorie cu un standard proprietar Huawei, numit Nano Memory (NM). Acesta are o formă identică cu un nano SIM și ocupă locul celui de-al doilea SIM.

 

În plus, Huawei Mate 20 Pro a venit echipat cu standardul IP68, ceea ce înseamnă că este rezistent la praf și poate fi scufundat în apă până la 2 metri adâncime pentru 30 de minute.

 

Din punct de vedere al construcției, Huawei Mate 20 Pro este mai mic decât principalii săi rivali. În ciuda dimensiunilor reduse, Huawei Mate 20 Pro prezintă o rație de 87,9% între display și corpul telefonului, mai mare decât în cazul acelorași competitori.

Cu un ecran de 6,39 inci, cu 100,2 centrimetri pătrați suprafață utilă la o rezoluție de 1440x3120 pixeli, Huawei Mate 20 Pro obține o densitate de pixeli impresionantă, 538ppi, mai mult decât iPhone XS Max sau Galaxy Note 9.

 

Evident, display-ul Huawei Mate20 Pro suportă standardul HDR10 și este protejat de Gorilla Glass. Acesta este curbat spre marginile laterale, iar trecerea de la sticla display-ului la corpul telefonului este aproape insesizabilă.

 

Considerată una dintre cele mai importante inovații ale anului 2018, plasarea senzorului de amprentă în display este prezentă și pe Huawei Mate20 Pro, senzorul regăsindu-se pe o mică zonă a ecranului, pe care trebuie apăsat puțin mai tare decât în mod normal. Deblocarea telefonului este extrem de rapidă odată ce te obișnuiești cu această funcționalitate.

Dar, poate cele mai importante avantaje la Huawei Mate 20 Pro sunt camerele! De altfel, Huawei este recunoscut pentru calitatea camerelor sale foto.

 

Acest telefon a venit cu trei camere plus un blitz, aranjate într-un pătrat plasat în centru-sus pe spatele telefonului. Cele trei camere sunt: 40MP f/1.8 (camera principală), 8MP f/2.4 OIS, 80mm (camera telefoto) și 20MP f/2.2, 16mm (camera ultra-wide). Aceasta din urmă este nouă pentru un telefon Huawei, înlocuind camera monocromă de pe Huawei P20 Pro.

 

Camera telefonului a fost îmbunătățită pentru a oferi un zoom optic de 5x, față de doar 3x pe Huawei P20 Pro. Cu ajutorul software-ului de cameră și al capabilităților AI din procesorul Kirin 980, Mate 20 Pro realizează poze cu zoom digital 10x, iar calitatea este foarte bună.

Dacă toate acestea nu te-au convins că Huawei Mate 20 Pro este unul dintre cele mai bune telefoane realizate vreodată, probabil nimic nu o va face. Dar, dacă au făcut-o, atunci trebuie să știi că nu vei regreta achiziția unui asemenea telefon.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram