Cu 2 de la voi continuam povestea „Pentru Voi”

17 mai 2013

17 mai, Timişoara

Dacă anul trecut am finalizat construirea Centrului „Orizonturi Noi” pentru 30 tineri cu dizabilităţi intelectuale, anul acesta vom strânge fonduri pentru ca 200 persoane să beneficieze de serviciile specializate de care au nevoie: o locuinţă protejată (un loc pe care să îl numească „acasă”), un centru de zi, servicii la domiciliu, servicii de angajare sprijinită în muncă, servicii respiro şi programe complementare.

Ligia
Ligia, o timişoreancă cu autism în vârstă de 21 ani, este una din persoanele care beneficiază de aceste servicii. Din anul 2009, frecventează Centrul de Zi „Ladislau Tácsi” al Fundaţiei „Pentru Voi”, alături de alţi 45 beneficiari, unde o echipă de profesionişti formată din psihologi şi pedagogi de recuperare lucrează cu Ligia pe programe de intervenţie comportamentală (diete senzoriale, programe de dezvoltare unor abilităţi şi deprinderi necesare unui adult în viaţa de zi cu zi, activităţi de stimulare senzorială, terapii de expresie şi ocupaţionale, activităţi recreative). Dar mai mult decât atât, centrul este locul de întâlnire cu alţi colegi, locul unde se încheagă prietenii.

„Anul trecut, sumele adunate din 2% au fost o adevarată gură de oxigen în contextul crizei generate de blocarea programului POSDRU. Suntem profund recunoscători oamenilor care au încredere în noi şi aleg să ne redirecţioneze 2% din impozitul lor. Ei ne dau încredere că nu suntem singuri şi ne dau puterea de a merge mai departe, în ciuda crizei economice care pare fără sfârşit.” – Laila Onu, director executiv.

Ajutaţi-ne să ne continuăm munca începută în urmă cu 17 ani, fără să cheltuiţi nimic!
Completaţi declaraţia 200 sau 230, în funcţie de sursa de venit şi trimiteţi-o la Direcţia Finanţelor Publice în oraşul în care aveţi domiciliul stabil, până cel târziu în 24 mai!

Dacă sunteţi din Timişoara şi nu aveţi timp să o depuneţi la Finanţe, ne puteţi împuternici pe noi să o depunem pentru dumneavoastră! Această acţiune nu reprezintă o donaţie, ci redirecţionarea a 2% din impozitul pe venitul din 2012 (pe care l-aţi plătit oricum statului) către o entitate non-profit.

Pentru informaţii suplimentare şi formulare accesaţi pentruvoi.ro. Dacă aveţi nevoie de asistenţă în completarea formularelor, echipa noastră vă stă la dispoziţie: 0256228062, 0356456071 sau [email protected].

Mulţumim pentru că vă pasă!

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram