Copiii cu nevoi speciale învața Terapia prin zâmbet de la Fundația CliniClowns

17 februarie 2014

„În cei aproape 20 de ani de activitate, am reușit să facem fericiți mii de copii din spitalele de pediatrie din București, Brașov, Iași și Timișoara, precum și din cele două centre pentru copiii cu autism din capitală. Anul acesta, datorită parteneriatului cu Fundația Vodafone România, ne bucurăm să extindem programul nostru în centrele pentru copiii cu sindrom Down, care au atâta nevoie de zâmbete.” a declarat Martin Schiere, Director Executiv al Fundației CliniClowns România.

“Când i-am văzut pentru prima dată pe clovnii de la CliniClowns jucându-se cu copiii internați într-un spital, am fost suprinsă foarte plăcut de felul în care se schimbau acei copii: fețele lor triste din spital se luminau și, dacă făceai abstracție de halatele albe din jur, aveai senzația că te afli într-un loc de joacă și că acești copii, la fel ca oricare alții, și-au adus aminte să se joace și să se bucure de copilărie. Suntem extrem de încântați de colaborarea cu Fundația CliniClowns și sunt convinsă că împreună vom aduce multă bucurie copiilor.” a declarat Angela Galeta, Director Fundația Vodafone România.

În prezent, echipa CliniClowns este formată din opt clovni, toți fiind actori profesioniști de meserie, cu o experiență vastă în munca în mediul spitalicesc. Aceștia sunt special instruiți pentru interacțiunea cu acești copii cu nevoi speciale, iar anual beneficiază de un training susținut de un specialist olandez, în urma căruia sunt evaluate cunoștințele și tehnicile noi acumulate.

CliniClowns România și-a început activitatea în anul 1995 la inițiativa dr. Alexandra Zugrăvescu sub egida UNITER. Din anul 2008, CliniClowns activează în România ca fundație de sine stătătoare, iar în 2013 CliniClovnii fundației au vizitat peste 7000 de copii spitalizați și cu autism din România. Misiunea Fundației CliniClowns România este de a îmbunătăți atât viața copiilor spitalizați și a celor cu nevoi speciale, precum și a familiilor acestora, aducându-le zâmbetul pe chipuri și contribuind la îmbunătățirea stării psihice, și implicit la procesul de recuperare.

Fundația Vodafone România este o organizație non-guvernamentală românească cu statut caritabil, distinctă de operațiunile comerciale ale companiei, înființată în 1998. În cei 16 ani de activitate, Fundația Vodafone România a finanțat peste 700 de programe în beneficiul copiilor, bătrânilor, persoanelor defavorizate, cu dizabilități și al victimelor calamităților naturale. Până în prezent, Fundația Vodafone România a investit peste 15 milioane Euro în proiecte desfășurate de organizațiile non profit partenere.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram