Ce sunt punctiile mamare si cum se realizeaza

5 decembrie 2012
Autor:
dowmedia08

Tipuri de punctii

O biopsie de san poate fi facuta in mai multe moduri, insa toate acestea urmaresc extragerea unei portiuni de tesut spre a fi analizata la microscop. Biopsia se poate realiza prin punctie - biopsie ghidata (se foloseste in cazul unei formatiuni care nu se simte la palpare dar este vazuta de mamografie sau de ecografie) sau biopsie deschisa. Tipurile de punctie difera prin metoda de recoltare a acestui tesut:

• Punctia aspirativa (citologica)
Reprezinta o tehnica bine tolerata de catre pacienti, prin care se obtine un rezultat rapid. Efectuata sub ghidaj ecografic si de obicei in absenta unei anestezii locale, punctionarea poate fi facuta asupra unor leziuni nepalpabile, infraclinice. Acul este subtire, cele mai folosite fiind cele de 21-23 G, cu lunigmea de 3,8-4 cm.
Puncțiile aspirative pot fi utilizate pentru obținerea unui diagnostic citologic in cazul unor formațiuni solide (mai puțin complete insa decat in cazul puncțiilor cu ac gros) sau pentru aspirația unor formațiuni chistice.
Chisturile si colectiile lichidiene sunt usor de aspirat prin punctia percutana cu ac fin.

Avantajele punctiei fine aspirative mamare constau in usurinta efectuarii, in minimul de efecte secundare si complicatii si in rapiditatea eliberarii rezultatului. Dezavantajele consta in faptul ca materialul obținut la aspirație poate fi nesatisfacator (acelular) si este necsar un medic citopatolog specializat pe patologia mamara.

• Punctia mamara cu ac gros (histologica)
Printr-un ac special-trocar se preleveaza un fragment din tesutul de la nivelul tumorii. Acul are calibru de 14-16 G si 10 cm lungime. Zona in care urmeaza a fi facuta incizia va fi anesteziata local, iar acul va fi introdus in tesutul mamar si se va extrage fragmentul din nodulul suspect. Rezultatul in urma acestei punctii se elibereaza in 5-7 zile; in cazul unor tumori maligne fragmentele sunt supuse si unor teste imunohistochimice.

Punctiile biopsii mamare sunt recomandate si de preferat pentru obținerea unui diagnostic histo-patologic, deoarece sunt putin invazive si presupun riscuri mici, complicatii reduse si o recuperare mai rapida decat in cazul unei biopsii excizionale. Cicatricile sunt absente, acesta manevra putand duce la evitarea unei interventii mamare, in cazul unui diagnostic de benignitate.
In ce consta procedura de punctie biopsie mamara?

Zona sanului este acoperita cu un camp steril, este dezinfectata si in general anesteziata, fiind apoi patrunsa pentru a preleva esantionul care va fi analizat, examinat histologic. Interventia consta in introducerea unui ac pentru a recolta mai multe fragmente de tesut, de obicei 5 in cazul unei formatiuni solide.

Procedura dureaza in jur de 30 minute si este urmata de o compresie manuala asupra zonei punctionate. Pacienta trebuie sa evite efortul fizic pentru cel putin urmatoarele 24 de ore si va fi nevoita sa poarte un bandaj elastic compresiv in jurul bustului. Daca apar dureri, acestea pot fi calmate prin administrarea unor tratamente recomandate de medic. Inainte de efctuarea puncției nu se iau tratamente anticoagulante sau antiagregante 3-4 zile (ex.: aspirina, aspenter, heparina).

„Punctia mamara nu presupune internarea pacientei, fiind foarte rapida si eficienta in confirmarea sau infirmarea unui diagnostic. Efectele secundare sunt minime si in general constau in echimoze si dureri minime, riscul de infectie la locul inciziei fiind foarte redus”, explica Dr. Elena Claudia Teodorescu, medic primar in radiologie si imagistica medicala si doctor in stiinte medicale, in cadrul Donna Medical Center.

Donna Medical Center este o clinica dedicata sanatatii femeilor specializata in depistarea cancerului mamar si a colului uterin, precum si in diagnosticarea afectiunilor ginecologice si endocrinologice. Expertiza si ultraspecializarea medicilor se concretizeaza in servicii medicale profesionale care au ca scop evaluarea corecta a starii de sanatate a pacientelor printr-un diagnostic precis si rapid.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram