Studiu: Cat vinde mediul online si cum

27 noiembrie 2019
Autor:
Felix Culpa SRL

Conform seo.3k.ro, un studiu recent publicat de Custora (predictive analytics platform for e-commerce), bazat pe analiza a 86 de magazine si 72 de milioane de achizitii online din ultimii patru ani (via Wired), arata ca retelele sociale nu vand aproape deloc, prin comparatie cu cautarea organica si cu newsletter-ul clasic, despre care am mai scris pe acest blog si cu alte ocazii.

Pe de-o parte e normal sa fie asa. Oamenii nu intra pe Facebook sa cumpere produse sau servicii, nu asta este miza, pe cand o cautare pe Google arata clar o nevoie, intentia de cumparare exista deja in multe dintre cazuri. Pe de alta parte nici strategiile companiilor in retelele sociale nu au fost cele mai stralucite in ultimii doi ani. Sunt mici exceptii, studii de caz pe care le vedem in aproape toate prezentarile de la evenimente, dar nu putem vorbi inca de o majoritate priceputa la social media marketing si cu atat mai putin despre o majoritate care percepe social media ca pe o inovatie ce nu poate functiona pe modelul clasic de display advertising.

In acest context, insa, nu vom sti niciodata cati dintre oamenii care urmaresc diverse pagini de Facebook ale companiilor vor ajunge sa caute produsele si serviciile acestor companii pe Google datorita activitatii din reteaua de socializare, sau a unei recomandari primite de la un prieten in reteaua de socializare. Comportamentul cumparatorului e tot mai complex, sunt multi pasi pe care ii facem inainte de o achizitie, iar unii dintre acesti pasi nu implica o actiune masurabila. O buna optimizare seo este cheia pentru a atrage cat mai multi utilizatori spre afacerea ta.

Behavioral retargeting

Una dintre aceste solutii se numeste retargeting, un proces prin care utilizatorii care parasesc un magazin online fara sa cumere un produs sau un serviciu, dar care si-au aratat interesul pentru produsul/serviciul respectiv, pot fi targetati din nou pe alte site-uri pe care le viziteaza si adusi din nou in magazin, precum in imaginea de mai jos.

Nu e un instrument de care as abuza, pentru ca devine infricosator la un moment dat, dar e un instrument pe care l-as integra intr-o aplicatie Facebook, spre exemplu, pentru a observa comportamentul fanilor unei pagini. Majoritatea companiilor se limiteaza la a studia comportamentul fanilor de pe Facebook in Facebook. Like-uri, share-uri, comentarii, rata de engagement. Ce fac mai departe utilizatorii? Pe ce site-uri intra? Cum ii pot aduce in magazin? Cum pot sa-i targetez mai bine prin campanii multiple?

Ce presupune o astfel de strategie din partea companiilor? Mult prea multe lucruri ca sa le pot detalia intr-un singur articol. Obiective clare, a-b testing, lead management (nurturing), customer suport, studii de piata si monitorizare permanenta, content marketing, platforme mobile, o viziune de ansamblu asupra mediului online si poate cel mai important aspect, incredere in oameni specializati pentru fiecare componenta distincta.

Cu alte cuvinte, in loc sa ne concentram atat de tare pe a separa canalele de comunicare online, hai sa ne gandim la internet ca la un singur mediu de comunicare si la retelele sociale ca la niste canale de comunicare de suport intr-un mix de campanie care cuprinde cat mai mult din internet. Nu de alta, dar asta face consumatorul, navigheaza prin diverse site-uri, bloguri, retele de socializare, site-uri de stiri si motoare de cautare.

Si ca sa raspund la intrebarea din titlul articolului, in mediul online vinde campania integrata, iar pe termen lung vinde rabdarea de a afla cat mai multe lucruri despre utilizatorul de internet. Iar in rabdarea asta nu sunt incluse cursele nebune dupa cat mai multi fani pe Facebook si nici rata de engagement.

Cred ca numai asa am putea avea, peste alti patru ani, un studiu care sa arate o crestere semnificativa a vanzarilor generate de Facebook si de alte retelele de socializare pe care oamenii le folosesc zeci de minute in fiecare zi.

Nu uitati ca pentru resurse gratuite despre marketing si comunicare online va puteti abona la newsletter. Nu va stresez cu mailuri inutile, promit!

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram