CASA PINO – Camere spatioase, curatenie impecabila si mobilier in stil napoletan

Dacă ajungi în această perioadă undeva în județul Brașov, iată ce poți face cu timpul tău liber. De exemplu, poti să ajungi la Râșnov. Cetatea din orașul Rasnov datează din secolul al XIII-lea. Cavalerii teutoni au construit-o în acea perioadă în totalitate din lemn, ca mai apoi, în secolul XIV, clădirile pe care le poți admira în toată splendoarea lor și astăzi să fie ridicate din piatră.

Cetatea Râșnov stătea de veghe la granița Transilvaniei spre Valea Râșnoavei, pentru că vizibilitatea este maximă de pe vârful dealului unde a fost construită. Amplasarea ei strategică le oferă turiștilor care vin să o viziteze o priveliște cu adevărat impresionantă.

Programul de vizitare al cetății este de luni până duminică, între orele 9:00-18:00, iar prețul unui bilet de intrare este de 12 lei pentru adulți și de 6 lei pentru elevi sau studenți, dar numai pe baza legitimației de studiu. Pentru persoanele cu dizabilități, intrarea este liberă.

Asemeni Cetății Râșnov, și Cetatea Rupea veghează din vârful unui deal. Scopul inițial al construirii acesteia, în secolul XIV, era cel de refugiu. Pe vremea dacilor care au locuit în zona,  așezarea se numea Rumidava, ca mai apoi, după cucerirea de către Imperiul Roman, aceasta să își schimbe denumirea în Rupes, care în latină înseamnă stâncă.

Recent, Cetatea Rupea a fost reabilitată, iar astăzi poate fi vizitată pentru suma de 10 lei pentru un adult sau 5 lei pentru un copil. E bine să știi că programul de vizitare al cetății diferă, în funcție de sezon.

Castelul Bran se află la 30 de kilometri de orașul Brașov și trebuie neapărat să îl vizitezi, mai ales dacă ești pasionat de istorie și de legende. Se spune că aici a trăit celebrul vampir care își trăgea în țeapă victimele. Asta dacă e să pleci urechea la povestirile urbane. În fapt, castelul a aparținut inițial Regelui Ludovic I al Ungariei, sub conducerea căruia a fost ridicată construcția impunătoare. De-a lungul timpului, Branul a trecut prin patrimoniul mai multor familii importante din istorie, ca în anul 1948 să fie naționalizat de statul român. De ai obosit după atâta calatorit? Nicio problemă. Te poți caza la Casa Pino, nu o să regreți.

Casa Pino din Brașov e ca o poveste atemporală. Un amestec boem de stil architectural Italian și modernitatea tehnologiei de azi. Vorbim practic de o clădire așezată în centrul civic, la două minute de mers pe jos de viitorul Mall AFI din Brașov și la 7 minute de mers cu mașina de Piața Sfatului.

Ai acces facil la gară și la doar 40 de minute cu mașina de cele mai importante destinații din județul Brașov precum: Poiana Brașov, Râșnov sau Bran, o locație care merită să fie descoperită și redescoperită așa cum poti să citești și să recitești un roman de Boccaccio sau cum poți privi un tablou de Boticelli.

Casa Pino este o poveste de familie care incepe undeva departe, in Napoli si continua si azi la poalele de sub Tâmpa.

De ce să alegi Casa Pino ?

În primul rând curățenia impecabilă. Recenziile pe care le-am avut pe booking până acum încep toate cu această expresie – curățenie impecabilă. În plus, zona unde suntem poziționați este extrem de liniștită. Și ca totul să fie dus la superlativ, toate camerele sunt izolate fonic interior și exterior.

Pereții dintre fiecare zonă de locuit sunt groși așa că oricine caută o oază de odihnă, sau sunt persoane cu somnul sensibil, pot veni la noi. Și dacă tot am vorbit despre odihnă, toate camerele sunt dotate cu saltele ortopedice, iar lenjeria de pat este premium, din bumbac satinat hipoalergenic.

Casa Pino oferă în prezent 7 camere, 6 camere duble dotate cu pat matrimonial/paturi separate la alegerea clienților și camera cu nr.7 de 4 persoane, sau cum o mai numim noi camera Pino pentru ca este o camera de familie.

Pe lângă condițiile din fiecare spațiu de cazare precum cabină de duș ultramodernă, televizoare cu diagonală uriașă și alte facilități, oferim clienților și partenerilor noștri acces la o sală modulară care poate deveni sala de conferințe.

Capacitatea ei este de 30 de persoane, dar din cauza condițiilor de distanțare socială, oferim spre închiriere cu toate măsurile de securitate și siguranță pentru un grup de maxim 12 persoane.