Carbogaz introduce un nou serviciu de plată în rate disponibil în toate benzinăriile din rețeaua proprie

8 noiembrie 2017
Autor:
TROMPETTE

Carbogaz, una dintre cele mai importante rețele locale de stații de alimentare cu carburant active în București și Ilfov, implementează o nouă opțiune de plată în rate a produselor și serviciilor pe care le oferă. Inițiativa vine după ce s-a constat o evoluție a nevoilor clienților către posibilități de plată flexibile care să pună o presiune redusă asupra bugetelor lunare. Varianta de plată în rate propusă de Banca Transilvania, respectiv programul STAR Card s-a mulat cel mai bine pe nevoile clienților Carbogaz, de aceea a și fost implementată în toate stațiile din rețea.

Noua opțiune de plată în rate vine să o înlocuiască pe cea activă până acum, respectiv Card Avantaj de la Credit Europe Bank, un serviciu eficient, dar care avea o acoperire restrânsă printre clienții frecvenți ai stațiilor Carbogaz.

Unul dintre cele mai mari avantaje pe care programul STAR Card le propune este diminuarea presiunii financiare asupra bugetului lunar prin posibilitatea de a eșalona cumpărăturile în rate egale pe trei luni. Astfel, în cazul în care în cadrul unei vizite în una dintre stațiile Carbogaz din București și Ilfov, clientul face cumpărături mai consistente, la va putea achita în rate egale împărțite pe cel mult trei luni.

Programul STAR Card include mai multe tipuri de carduri, fiecare dintre acestea având un specific dat de destinatar. Tipurile de carduri disponibile în program sunt: STAR Forte, STAR Forte pentru Medici, STAR Gold, Visa Gold BT-Rotary, Visa Business Gold Credit Card, Visa Business Silver Credit Card, BT Flying Blue Classic, BT Flying Blue Premium. Facilitățile de plată în rate cu aceste carduri sunt disponibile în toate stațiile Carbogaz din București și Ilfov.

Ca beneficii generale, cardurile din programul STAR Card, include:

  • rate fără dobândă;
  • perioadă de grație de până la 56 de zile;
  • comision zero la toate cumpărăturile;
  • plăți sigure pe internet.

În plus, pe lângă stațiile Carbogaz, deținătorii de carduri STAR de la Banca Transilvania beneficiază de condiții avantajoase de plată în rate la peste 10.000 de magazine online și offline. Fiecare plată efectuată cu un card STAR aduce puncte care pot fi folosite în rețeaua de parteneri ai programului pentru plata cumpărăturilor. Plata pentru cumpărături poate fi făcută integral cu puncte STAR, în limita în care aceste puncte sunt disponibile pe card.

Despre Carbogaz

Carbogaz este o companie cu capital românesc specializată în vânzarea de carburant și în servicii conexe. Compania are o rețea de șapte stații de distribuție în București și în Ilfov, reușind să acopere o parte parte importantă a cererii din zonele în care are stații. Carbogaz se dezvoltă continuu pentru a oferi clienților produse de calitate superioară și servicii prompte.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram