Campania de informare și publicitate a proiectului „Resurse umane calificate și recalificate pentru accesul pe piața muncii al femeii – FEMRO”

8 iulie 2015

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă facilitarea integrării socio-profesionale a unui număr de 720 de femei neocupate, din regiunile:
• București-Ilfov;
• Centru – județele Alba, Mureș, Sibiu, Brașov, Harghita, Covasna;
• Nord-Est – județele Neamț, Suceava, Iași, Bacău, Vaslui, Botoșani.
Campania de informare și publicitate are drept scop să convingă participanții că, pe termen lung, proiectul va produce efecte pozitive ca urmare a adaptării activităților atât la specificul grupului țintă cât și la specificul local și a abordării integrate a nevoilor membrilor săi. Pregătirea membrilor grupului țintă cu competențe necesare atât pentru a ocupa un loc de muncă cât și pentru a se cunoaște, a acționa, a se dezvolta pe sine și a fi membru activ al societății contribuie la creșterea coeziunii sociale. Dezvoltarea competențelor cheie asigură flexibilitatea și permit adaptarea mai rapidă la modificările constante care apar într-o lume din ce în ce mai interconectată. Lărgirea gamei de servicii furnizate persoanelor din mediul rural și urban, structura lor și organizarea logică facilitează creșterea copetitivității grupului țintă.
Campania va urmări mediatizarea activităților proiectului, acestea fiind orientate preponderent spre femei cu nivel educațional redus și mediu, dezavantajul educațional fiind accentuat atât de stereotipurile sociale cât și de stresul produs de dorința de a se ocupa cât mai bine de copii, de relația de cuplu, de viața personală și de viața profesională. Prin implicarea grupului țintă în activități de formare profesională, proiectul contribuie la facilitarea accesului femeilor la locuri de muncă mai bune și la promovarea acestora în mediul economic. Dobândirea unor calificări solicitate pe piața muncii le asigură femeilor și persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile accesul în mod egal la ocupare și la construirea unei cariere profesionale și le oferă șansa creșterii oportunităților de angajare.
În cadrul campaniei de informare și publicitate vor fi redactate şi transmise publicului mesaje care să marcheze parcurgerea etapelor relevante ale procesului de implementare a proiectului. Mesajele campaniei vor fi transmise prin internet (bannere, advertoriale, newslettere, discuții pe forumuri și Google AdWords), prin fluturași distribuiți în locaţii frecventate de membrii grupului ţintă, prin presă şi prin mash-uri/prisme afişate. Materialele de promovare vor fi distribuite în cadrul diverselor evenimente organizate în acest scop şi vor avea rolul de a spori gradul de informare şi promovare a proiectului la nivelul comunităţilor şi de a atrage sprijinul acestora în implementarea proiectului.
Rezultatele campaniei se vor regăsi și în atragerea efectivă a grupului țintă căruia i se adresează proiectul „Resurse umane calificate și recalificate pentru accesul pe piața muncii al femeii – FEMRO”, format din 1080 de persoane, dintre care 720 sunt femei cu nivel educațional redus și mediu și 360 sunt experți și operatori mass-media, manageri și personal al autorităților publice centrale și locale și personal al organizațiilor societăților civile (80 experți mass-media, 100 operatori mass-media, 60 persoane din cadrul organizațiilor societății civile, 60 manageri ai autorităților publice centrale și locale, 60 angajați ai autorităților publice centrale și locale).
Beneficiile oferite grupului țintă în cadrul proiectului sunt: cunoștințe și deprinderi pentru gestionarea propriei cariere, programe gratuite de formare profesională și subvenții, premii pentru angajare și vizite de studiu în străinătate precum și oportunități și relații sociale noi.
Mesajul campaniei de informare și publicitate are sloganul: Alege o MESERIE, viitorul este acum în mâinile tale!
Dacă vrei să devii o femeie independentă financiar, respectată acasă și în societate, vino acum alături de noi și poți obține o CALIFICARE! Vei dobândi cunoștințele și deprinderile necesare pentru a-ți gestiona propria carieră profesională și a te integra pe piața muncii. Spune DA viitorului tău, alături de FEMRO!

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram