Avem Școli… Responsabile

3 aprilie 2013

Competiția a fost foarte strânsă. Pe durata proiectului, acțiunile întreprinse de școli au fost documentate în materiale foto-video și publicate pe pagina de Facebook a Asociației Salvați Dunărea și Delta (SDD). Toate cele 10 școli din localitățile Lunca Jariștei, Nehoiu, Cislău, Pătârlagele, Săpoca, Berca, Vernești, Căpățâneni, Săgeata și Robeasca au demonstrat responsabilitate față de mediu și au venit cu propuneri practice și realizabile pentru managementul deșeurilor din școală dar și din comunitate. Proiectul a reafirmat rolul de factor mobilizator al școlii. Așadar, toate aceste instituții de învățământ vor primi onorantul titlu de “Școală Responsabilă”, fiind primele din țară cu această “certificare” iar 5 dintre cele mai responsabile vor fi premiate cu câte 1000 euro.

Juriul, format din reprezentanți ai SDD și Petrom, a urmărit îndeaproape îndeplinirea criteriilor din regulament dar a ținut cont și de creativitate, proactivitate și reacția publicului pe pagina de Facebook. Juriul a deliberat îndelung împărțirea celor 5 premii. Un criteriu important de departajare l-a reprezentat sustenabilitatea activităților, respectiv posibilitatea prelungirii acestora și după încheierea proiectului. Întrunind toate principiile de clasificare, finalistele sunt: școlile din Vernești, Căpățâneștii, Nehoiu, Săpoca și Cislău.

Toate cele 5 școli câștigătoare au făcut dovada unor acțiuni de schimbare a comportamentelor pe termen lung în comunitățile lor în ceea ce privește managementul deșeurilor. Ele au reușit să implice un număr considerabil de persoane, pornind de la premisa că este un subiect care privește pe toată lumea. Astfel, școala din Vernești, preocupată de degradarea spiritului civic odată cu dispariția grijei pentru mediul ambiant, și-a propus un impact cât mai mare, implicând în proiect toate unitățile din subordine – 2 școli și 4 grădinițe în total. La Căpățânești, dascălii coordonatori ne-au mărturisit ca proiectul a catalizat trecerea la acțiune pe o problemă mai veche și au pornit de la un parteneriat cu autoritățile locale. Sub îndemnul Colectează, selectează, trăieşte!, Liceul teoretic „Nicolae Iorga” din Nehoiu a stabilit un calendar de colectare a deşeurilor din gospodăriile proprii, de la agenţii economici şi de la alte instituţii,astfel: miercuri – aluminiu, joi – PET-uri, vineri – hârtie. Activarea civică a fost punctul central în strategia școlii din Cislău. Un flash-mob organizat de elevi, cu mesajul „Cele mai bune deşeuri sunt cele care nu se produc’’ a avut rolul de a atrage rapid atenția localnicilor. Inițiarea unor parteneriate pe termen lung cu autoritățile locale este reușita demnă de consemnat a echipei din Săpoca, așa cum ne-a mărturisit coordonatorul de proiect Prof. înv. primar Valentina Ştefan:

“Oportunitatea oferita de Asociația Salvați Dunărea și Delta prin participarea la acest proiect ne-a făcut să redescoperim voluntariatul, echipa și placerea de a lucra pentru cei de lângă noi. Alături de autorităţi am învăţat şi noi şi alţi membri din comunitate cât de important este să colectăm selectiv şi cum se reduc costurile diferitelor servicii. Dorim ca din premiul obtinut sa ne achizițioăam 15 biciclete pentru înfiițtarea unei grupe de eco-cercetaşi. Acestea ne vor permite deplasarea în zonele îndepartate din comunitate pentru realizarea unor activități de ecologizare, acțiuni de informare pentru toti cetățenii sau diverse campanii.”

Pragmatismul și eficiența a stat la baza acțiunilor propuse de școli, reușind ca prin metode interactive și joc să-i atragă pe primii ambasadori ai Școlilor Responsabile – elevii. Școlile au identificat potențialul economic al reciclării – o recunoaștere care întărește argumentele ecologice ale acestui proces. Câteva dintre ele chiar au încheiat contracte de colaborare cu firme de reciclare. Acestea sunt dovezi concrete ale internalizării a 2 dintre cele mai importante principii de dezvoltare durabilă: colaborarea și proactivitatea.

“Educația este unul dintre obiectivele zero ale Asociației Salvați Dunărea și Delta. Până când nu vom strânge o masă critică de indivizi educați în ceea ce privește responsabilitatea față de mediu, nu vom putea reversa distrugerea rapidă a naturii cu care ne confruntăm momentan. Raționamentul proiectului “Școli Responsabile” se aliniază acestei viziuni. Deprinderea de la vârste fragede a comportamentului responsabil ne asigură îndeplinirea ei. Foarte important este rolul stimulator al proiectului: el a încurajat experimentarea cetățeniei active în școală și comunitate, obiectiv frumos “întrupat” în acțiunile propuse de școli, așa cum această competiție ne-a permis să vedem” a declarat Liviu Mihaiu, Președintele Asociației Salvați Dunărea și Delta.

“Ne plac proiectele care susțin sistemul educațional românesc, care ajută profesorii să răspundă mai ușor curiozităților elevilor, iar pe elevi îi aduc mai aproape de comunitatea din care fac parte. Așa cum este proiectul Asociației Salvați Dunărea și Delta. Proactivitatea și spiritul civic, fie că sunt îndreptate către protecția mediului sau dezvoltare comunitară, sunt singurele care pot transforma România într-o țară mai bună, în fiecare zi” a declarat Mona Nicolici, Manager Relații Comunitare și Afaceri Sociale, Petrom.
Vă invităm să retrăiți emoțiile și entuziasmul competitorilor pe pagina noastră de Facebook. https://www.facebook.com/Salvati.Delta?ref=hl
Veți găsi aici câte un folder pentru fiecare școală.

Pe canalul nostru de Youtube puteți viziona și mini-filmele care surprind activitățile școlilor câștigătoare: https://www.youtube.com/playlist?list=PL-WzqR_a-rjjPch66pBKq-SjIvxo3_c5j&feature=g-user-u

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram