Astăzi începe Balkanik Festival – Home of World Music, la Grădina Uranus și pe Strada Uranus

8 septembrie 2023
Autor:
Libra WEBCORP

Marele festival al toamnei, Balkanik Festival – Home of World Music, începe astăzi la București, în Grădina Uranus și pe Strada Uranus. Evenimentul este unul dintre cele mai apreciate festivaluri de world music din Europa, atrăgând la fiecare ediție numeroși străini care călătoresc în capitala României, pentru a participa. Cea de-a X-a ediție se anunță a fi cea mai amplă de până acum, desfășurându-se atât în Grădina Uranus (cu bilet), cât și pe Strada Uranus, unde accesul este liber. Grădina Uranus va găzdui 9 concerte live, 10 expoziții, meșteșugari, dezbateri, ateliere și un recital gastronomic, iar pe Strada Uranus, muzica va fi asigurată de 9 DJ, pentru vizitatorii care se vor bucura de târg și delicii, într-un spațiu care odinioară era recunoscut pentru meșteșugarii și vitalitatea sa.

Vineri, 8 septembrie, accesul se realizează începând cu ora 16:00, iar sâmbătă și duminică, festivalul își deschide porțile de la ora 11:00.

Balkanik Festival este proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București acasă 2023”. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro.

La ediția aniversară, pe scena mare a festivalului, din Grădina Uranus, între orele 18:00 și 23:00, vor urca Ovidiu Lipan Țăndărică și Fanfara din Zece Prăjini (România), Extraliscio (Italia), Taraf de Caliu (România), Papiers d’Arménies cu Dan Gharibian (Armenia-Franța), SMADJ Balkan Project (Franța-Tunisia), Paulina (România), Ufuk Coșkun & friends (Turcia-România), Wernyhora (Polonia), Kristijan Azirovic Orkestar (Serbia).

Pe strada Uranus, vineri de la ora 16:00, sâmbătă și duminică între orele 12:00 și 18:00, va exista o scenă de DJ concentrați pe zona de world music și nostalgie, pe care vor urca ABASC, M.O.Z.A.R & Bad Mirel, Miko, Ligia Keșișian & Lucas Molina, Pixar Stelar, Daniel Mitulescu și Irina Popescu. Duminică, în Grădină, muzica va fi asigurată în timpul zilei de Obeah.

Grădina Uranus devine, la această ediție, un mare muzeu în aer liber. Publicul va avea bucuria de a descoperi numeroase demonstrații și ateliere ale unor meșteșuguri vechi – țesătură la război, ceramică, broderii, realizare bijuterii, prelucrare argint și cupru. În cadrul ediției aniversare, vor avea loc zilnic dezbateri despre comunitatea ca resursă, activarea comunităților locale, dezbateri despre slow fashion și slow design, ecosistem cultural, re-sourcing muzici locale, ecopatrimoniu, sustenabilitate etc.

Cei mici vor putea participa la ateliere și spectacole oferite de către Fundația ZI DE BINE, precum spectacol de gheață carbonică, baloane uriașe de săpun, face painting, steluțe origami și multe altele.

Participanții la eveniment vor putea vizita, de asemenea, 10 expoziții de fotografie, colaje și ilustrații. Printre acestea, se numără: „Poloneze și românce care au schimbat lumea”, oferită de Institutul Polonez, „Excelențe italiene. Noua generație de ilustratori pentru copii”, oferită de Institutul Italian de Cultură, „Mystical Muses” – vernisaj Andreea Retinschi, „Dadestar Chaveste – poveste lăutărească” – vernisaj și lansare de carte Iulian Ignat, „Armenia, tărâmul dintre munți”, expoziție de fotografie semnată de Karapet Karo Sahakyan și Andreea Tănase, „Origini” – expoziție de colaje semnată de Cristiana Bucureci, „Cartooning for Peace”, oferită de Institutul Francez, Expoziție colectivă de colaje ale artiștilor Ada Moisa, Andrei Stan, Ruxandra Nicolae, Art Machine, Celula de Artă Pop-Up.

Turnul de Apă proiectat de Anghel Saligny, faimosul monument istoric pe care bucureștenii îl pot vedea o dată pe an, la Balkanik Festival, va fi însuflețit de video mapping cu visuals oferite de Adistu, cu ajutorul unor videoproiectoare de ultimă generație, oferite de Epson România.

Abonamentele sunt disponibile pe www.balkanikfestival.ro, la prețul de 120 lei, iar biletele pe zile pot fi achiziționate la prețul de 50 lei. Pentru cei care doresc să vină cu prietenii la Balkanik Festival, există promoția 5+1 (din 6 abonamente cumpărate, unul este gratuit). Copiii de până la 9 ani (inclusiv) se bucură de intrare liberă în toate zonele festivalului, însoțiți de adulți.

 

Despre spațiu:

Grădina Uranus, care găzduiește faimosul turn de apă proiectat de Anghel Saligny, unul dintre cele mai frumoase monumente istorice din București, este unul dintre puținele spații care au supraviețuit din vechiul cartier Uranus, demolat în vremea dictaturii comuniste pentru construirea Casei Poporului. Balkanik Festival se întoarce acasă, în această mare grădină din centrul Bucureștiului, un spațiu magic care a găzduit 7 ediții până acum.

Strada Uranus (pe tronsonul dintre Str. Sabinelor și Piața de Flori George Coșbuc) va fi închisă pentru mașini pe 8,9 și 10 septembrie, între orele 06:00 și 00:00.

 

Despre festival:

După ce a primit recunoaștere internațională ca fiind unul dintre cele  mai vibrante și autentice festivaluri de world music din Europa, Balkanik Festival își continuă misiunea de a reuni la București Occidentul și Orientul, invitând o selecție de artiști cunoscuți și emergenți de muzică tradițională reinterpretată și fuzionată. Astfel, sunetele tradiționale ale diferitelor culturi reprezentate în cadrul festivalului își găsesc forme noi de manifestare, prin jazz, rock sau arhitecturi electronice.

 

Fueled by OSCAR: Balkanik Festival și OSCAR Downstream colaborează în 2023 pentru a aduce bucurie atât participanților la festival, cât și copiilor din comunități defavorizate. La barul din Grădina Uranus, festivalierii pot comanda două cocktail-uri OSCAR Downstream, non-alcoolice, iar profitul obținut din vânzarea acestora va fi donat către DGASPC Sector 5, pentru achiziționarea de rechizite necesare copiilor din familii fără posibilități.

Iar în perioada evenimentului, participanții la festival pot participa la Tombola Balkanik Festival x OSCAR Downstream x Cocktail Holidays, postând fotografii din Grădina Uranus, pentru șansa de a câștiga un card de carburant în valoare de 500 lei și o vacanță de 6 nopți la Predeal. Detalii pe paginile de social media ale festivalului.

 

Website: https://balkanikfestival.ro/

Eveniment Facebook: https://fb.me/e/1gureq0sQ

Instagram: https://www.instagram.com/balkanik_festival/

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram