Apel la medicii veterinari din Timișoara

16 aprilie 2013

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE MEDICII VETERINARI DIN TIMIȘOARA

Ne adresăm dumneavoastră, medicilor veterinari din Timișoara, în contextul în care, în 14 martie 2013, a fost votată o Hotărâre a Consiliului Local Timișoara prin care s-a introdus sterilizarea obligatorie a câinilor metiși și a celor de rasă, însă fără pedigree. În cazul nerespectării acestei prevederi a legii locale, deținătorii de câini nesterilizați riscă o amendă între 500 și 1.000 ron.

Sunt exceptați de la sterilizare câinii utilitari și animalele cu probleme de sănătate, a căror condiție medicală nu permite realizarea unei operații de sterilizare.

În concluzie, în următoarele 6 luni (timp acordat de Primăria Timișoara), toți stăpânii de câini metiși și rasă fără pedigree își vor steriliza animalele.

În ultimele săptămâni, în special după apariția acestei hotărâri, asociația noastră a fost întrebată de foarte multe ori care este costul unei sterilizări și care sunt cabinetele veterinare pe care le recomandăm (cu numele medicilor care operează).

Așadar, dacă doriți ca numele dvs sau al cabinetului dvs să fie trecut pe o lista a asociației noastre, listă care să fie diseminată deținătorilor de animale, vă rugăm să ne trimiteți costul standard unei operații de sterilizare (eventual costurile suplimentare cele mai frecvente, pentru investigații suplimentare opționale, de exemplu ecografie abdominală înainte de operație). Alături de costul operației, vă rugăm să menționați numele medicilor veterinari care pot efectua astfel de intervenții (în cazul unei clinici), programul de lucru și adresa cabinetului (cu precizarea zonei/cartierului deoarece mulți deținători vor să meargă la un cabinet apropiat de casă).

De asemenea lansăm un apel către medicii veterinari care sunt dispuși să ofere reduceri de preț pentru deținători care doresc să se conformeze legii, însă nu își pot permite costurile unei intervenții sau au mai multe animale de sterilizat.

În cazul în care doriți să vă implicați pentru sprijinirea comunității, pentru reducerea șanselor de abandon a animalelor și pentru reducerea numărului de câini fără stăpân, vă rugăm să ne transmiteți modalitatea în care puteți aplica reduceri de preț și dacă oferiți un număr de sterilizări gratuite, lunar, pentru cazurile sociale (chiar și o singură operație oferită este de mare ajutor).

În egală măsură apelăm la bunăvoința dumnevoastră ca, în cazul în care, se adresează cabinetului dvs deținători care ar dori să își sterilizeze animalul, însă sub nici o formă nu pot achita costurile, să transmiteți asociației noastre contactele respectivului deținător. În funcție de resursele de care dispunem, vom întocmi o listă de așteptare pentru acordarea de sterilizări gratuite și cofinanțări pentru sterilizare, deținătorilor lipsiți de posibilități financiare sau cu mai multe animale (asociația noastră va evalua în prealabil cererile de sterilizare, dacă sunt îndeplinite condițiile pentru gratuitate sau nu).

Medicii veterinari care au amabilitatea și disponibilitatea de a ne transmite informațiile de mai sus vor fi promovați de către asociația noastră, atât pe site-ul www.pethope.ro , pe rețetele de socializare, cât și în întâlnirile directe cu deținătorii de animale. Informațiile privind costurile și numele medicilor vor fi integrate într-un catalog al medicilor veterinari din Timișoara.
Medicii veterinari ne pot transmite informațiile solicitate la adresa de email [email protected] sau telefonic, la numerele 0723.004.769 sau 0752.392.444.

Persoana de contact : Preşedinte Văcaru Alina
Telefon: 0723 004 769

FORMULAR INFORMARE STERILIZĂRI

Numele cabinetului veterinar
............................................

Numele medicului sau a medicilor veterinari, care efectuează operaţia de sterilizare
............................................

Adresa cabinetului veterinar
............................................

Preţ sterilizare câine femelă
............................................

Preţ sterilizare câine mascul
............................................

Preţ sterilizare pisică femelă
............................................

Preţ sterilizare pisică mascul
............................................

Eventuale reduceri şi condiţiile în care se aplică
(ex. 20% reducere pentru câini adoptaţi de pe stradă cu dovada contractului de adopţie)
............................................

Număr de sterilizari gratuite, perioada în care se efectuează şi condiţiile în care se oferă
(ex. 10 sterilizări gratuite pe lună pentru stapâni care deţin mai mult de 2 câini metişi)
............................................

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram