Anunţul despre finalizarea proiectului „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel” Festivalul Intercultural de Tradiție Maramureșeana de la Sapânța şi lansarea

20 noiembrie 2014

Bucureşti, 20 noiembrie 2014: S-a finalizat proiectul care a sprijinit cea de a cincea ediție a Festivalului Intercultural de Tradiție Maramureșeană “Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”, derulată de Asociația Romanian Film Sector, în comuna Săpânța, județul Maramureș. Proiectul a beneficiat de finanțare din partea Uniunii Europene și a Guvernului României.

Fondat în 2010, de irlandezul Peter Hurley, inițiativa are următoarele obiective: creşterea turismului staţionar în zona Săpânţa, conservarea tradiţiilor şi a meşteşugurilor tradiţionale şi expunerea culturii tradiţionale în context european.

Punctul de plecare a fost observația că media de vizită a unui turist în Săpânța este de doar 45 de minute. Aceeași observație poate fi făcută și în ce privește marea majoritate a satelor din Maramureșul Istoric și nu numai.

“Anual zeci de mii de vizitatori trec pragul Cimitirului Vesel în grabă, întelegând puțin despre esența vie a Săpânței și adevăratele ei comori. Despre comoara vie a unui sat tradițional autentic care luptă să se mențină pe calea care îmbină tradiția cu dezvoltarea, păstrând autenticitatea și oferind un nivel de trai decent sătenilor. Așa că proiectul nostru încurajează un turism de explorare, de căutare, unde vizitatorul curios și răbdător este răsplătit cu întâlniri și experiențe fără egal. Asta încercăm să comunicăm prin întregul proiect şi prin cele doua filme documentare pe care le lansăm astăzi” a declarat Coordonatorul Proiectului Peter Hurley.

Încă de la prima ediție, Festivalul și-a propus să poziționeze Maramureşul pe harta turistică şi culturală a Europei. Cea de a cincea ediție a inclus concerte de muzică tradiţională şi simfonică în interpretarea a 120 de muzicieni din România, Spania și Irlanda, ateliere de meşteşugărit, degustări de produse locale şi vizite în casele meşterilor din Maramureş, pentru a sărbători valorile satului maramureșean și pentru a atrage turiști în zonă.

Conceput astfel încât să atingă punctul maxim chiar de Sfânta Maria, când tot satul merge la biserică și petrece în haine tradiționale de sărbătoare, evenimentul a încercat să îmbine trei componente esențiale pentru dezvoltarea și conservarea satului românesc: cea tradițională, cea spirituală și cea turistică.

„Astfel de turism nu se face doar pe durata unui eveniment sau a unei zile. Este o descoperire care poate deveni o pasiune, călătorul reîntorcându-se de mai multe ori, vizitând satul în momentele-cheie pe parcursul anului, de regulă în jurul schimbărilor de sezon și al sărbătorilor importante din calendarul bisericesc. Este o pasiune care poate influența stilul de viață pe tot parcursul anului, pentru fiecare amator în felul lui”, a completat Peter Hurley, Coordonatorul Proiectului.

Organizarea primelor ediţii ale festivalului a fost susţinută financiar aproape în totalitate din fondurile proprii ale organizatorilor.
Asociaţia Romanian Film Sector a depus o cerere de finanţare, în octombrie 2010. Contractul de finanțare a fost semnat în august 2012.

Titlul proiectului: „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel” Festivalul Intercultural de Tradiție Maramureșeană – cod SMIS 28612

Program: Programul Operațional Regional 2007-2013; Axa 5 – “Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului”; DMI 5.3 – „Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare, în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică”.

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2007 – 2013 este Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, iar Organism Intermediar pentru Turism este Autoritatea Națională pentru Turism, prin Direcția Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism.

Beneficiar: Asociația Romanian Film Sector
Obiectivul general al proiectului este promovarea și încurajarea turismului staționar în localitatea Săpânța și în zona Maramureșului istoric, prin organizarea unui festival intercultural de tradiții maramureșene, în vederea creșterii numărului de turiști care înnoptează în zonă, contribuind astfel la dezvoltarea și consolidarea turismului intern.

Perioada de implementare a proiectului: 28 luni, de la 04.08.2012 până la 03.12.2014

Valoarea totală a proiectului: 1,027,108.32 Lei

ASISTENŢĂ FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ: 754,483.77 Lei, din care

Valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională: 695,741.82 Lei

Valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național: 8,741.95 Lei

Proiectul nu finanţează echipa de proiect sau cheltuielile de funcţionare ale solicitantului. Costurile pentru muzicienii din Irlanda au fost neeligibile.

Proiectul a finanțat:
• Ediția V a festivalului intercultural de tradiții maramureșene "Drumul Lung spre Cimitirul Vesel", din 12-16 august 2014 în comuna Săpânța
• Campanie de promovare cu două spoturi TV, campanie radio, conferințe de presă
• Materiale promoționale aferente evenimentului și destinației turistice
• Două filme documentare de 52 de minute fiecare promovând Maramureșul (în special Săpânța):
o “Sărbătoarea comorilor vii”
o „Acorduri pentru sufletul nemuritor”
• 1.000 de DVD-uri inscripționate cu cele două filme
• Broșură, pliant și memory stick care promovează proiectul

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram