Abdominoplastia intre beneficii si riscuri

5 octombrie 2015
Autor:
PETZ WEB CONSULTING SRL

Abdominoplastia este o procedură chirurgicală ce și-a câștigat renumele datorită rezultatului estetic pe care îl oferă. Cu toate acestea, nu este de neglijat nici aspectul funcțional, multe persoane având o calitate a vieții mai bună după operație.

Odată cu înaintarea în vârstă, peretele abdominal suferă unele trasformări. La femei, din cauza nașterilor, a unor operații din sfera ginecologică sau a unui stil de viață haotic, există posibilitatea formării unui “șorț abdominal” care îngreunează capacitatea de mișcare și de a avea o viață activă. Această deformare inestetică se poate corecta prin realizarea unei abdominoplastii.
„Ca medici de chirurgie generală, ne întâlnim cel mai des cu situația în care trebuie să operăm o hernie incizională apărută după o histerectomie, la care aproape în mod obligatoriu se cere și o remodelare a abdomenului prin abdominoplastie. Aceste două operații sunt combinate frecvent având în vedere că se pot realiza printr-o singură incizie orizontală și au un rezultat estetic foarte bun“, explică conf. dr. Ion Daniel, șeful secției Chirurgie III, Spitalul Universitar de Urgență București.

Acesta adaugă faptul că în cadrul procedurii sunt realizate o serie de gesturi și manevre chirurgicale prin care se îndepărtează tegumentul împreună cu un strat de țesut adipos de 10 – 20 cm grosime. Fiind o operație estetică, cicatricea postoperatorie este foarte puțin vizibilă și este mascată în pliul lenjeriei, situat în partea inferioară a abdomenului. Ca orice intervenție chirurgicală, și abdominoplastia are avantaje și dezavantaje pe care pacientul trebuie să le cunoască înainte de a fi operat.

De ce sa apelezi la o operatie la abdominoplastie

Îmbunătățește calitatea vieții. Îndepărtarea stratului adipos redă elasticitatea corpului și tonusul muscular. Femeia se poate mișca mai ușor, arată mai bine și îi crește stima de sine. Drept urmare, își intensifică relațiile sociale, iar relația de cuplu devine mai activă.
Produce pierderea în greutate. Odată cu îndepărtarea bagajului adipos, sunt eliminate și câteva kilograme. Cu toate acestea, conf. dr. Ion Daniel avertizează că „nu aceasta este baza scăderii în greutate” și că „abdominoplastia nu este o metodă chirurgicală prin care sunt rezolvate toate abaterile pacientului legate de indisciplina alimentară și cea a stilului de viață.”
Diminuează durerile lombare. Se spune că orice kilogram în plus așezat pe abdomen tracționează triplu asupra coloanei vertebrale. Multe din durerile de spate apărute la femei, mai ales în perioada de menopauză, când se instalează și osteoporoza, sunt agravate, accentuate sau întreținute de excesul de grăsime așezat pe abdomen. Îndepărtarea acestuia va avea un efect benefic și la nivelul coloanei vertebrale.

Care sunt riscurile unei abdominoplastie

Operația este laborioasă. Abdominoplastia este o procedură care se realizează cu anestezie generală și durează aproximativ o oră. În urma intervenției chirurgicale, pacientul va rămâne cu o cicatrice de dimensiune mare și poate resimți durere sau disconfort în momentul scăderii presiunii atmosferice.
Recuperarea postoperatorie este prelungită. Din cauza dimensiunii inciziei, pacientul trebuie să poarte un tub de dren pentru aproximativ o săptămână, creea ce îi prelungește perioada de spitalizare. De asemenea, acesta își poate relua activitatea fizică într-o lună de la operație. Pentru o recuperare mai rapidă se recomandă renunțarea la consumul de băuturi alcoolice și la fumat.
Postoperator, pot apărea tulburări metabolice. „Un fenomen mai nou studiat este cel al legăturii între abdominoplastie și încărcarea grasă a ficatului. După operație, există tendința de a adăuga în continuare un aport alimentar excesiv, care nu se mai depune pe abdomen, ci are tendința de a se depozita în ficat, crescând astfel riscul de ciroză. De aceea, noi îi sfătuim pe cei pe care îi operăm să consulte un nutriționist, să-și revadă stilul de viață, să reducă aportul de grăsimi și să facă mișcare“, avertizează conf. dr. Ion Daniel.
Cu toate acestea, medicii sunt de părerea că beneficiile operației legate de aspectul estetic și funcțional sunt mai importante decât riscurile și complicațiile intervenției, pe care de altfel le presupun toate intervențiile chirurgicale.
Conf. univ. dr. Ion Daniel este medic primar chirurgie generală, șeful secției Chirurgie III, Spitalul Universitar de Urgență București, Președintele Societății Române de Herniologie.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram